Dosarul în care Vâlcov este inculpat pentru luare de mită, declinat în favoarea Tribunalului Olt

| 21 ian, 22:40

Magistrații Tribunalului București au admis excepția de necompetență teritorială invocată de fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, și au declinat în favoarea Tribunalului Olt competența de soluționare a cauzei în care acesta este trimis în judecată pentru luare de mită, relatează Agerpres.

Potrivit încheierii publicată joi, în dosarul 43049/3/2015/a2, privind măsuri și excepții dispuse de judecătorul de cameră preliminară, a fost admisă Excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București, invocată de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan și în consecință (...) declină în favoarea Tribunalului Olt competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, trimis în judecată sub control judiciar prin Rechizitoriul nr. 91/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție secția de combatere a corupției.

Soluția este fără cale de atac și a fost pronunțată pe 20 ianuarie în camera de consiliu.

Vâlcov va fi cercetat în continuare sub control judiciar, deoarece în dosarul nr. 439/3/2015/a2.1, privind verificarea unor măsuri preventive, la termenul din 20 ianuarie, magistrații au constatat ''legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar'' luată față de Darius Vâlcov în baza unei ordonanțe a DNA din 16 noiembrie 2015. Soluția dată de magistrații Tribunalului București în privința cercetării lui Vâlcov sub control judiciar poate fi contestată.

Vâlcov, fost ministru al Finanțelor și fost primar al municipiului Slatina, este cercetat pentru fapte de corupție în mai multe dosare privind infracțiuni din perioada în care era primar cât și ulterior acelei perioade.

Darius Vâlcov este acuzat că, în calitate de primar al municipiului Slatina, a primit diferite sume de bani de la oameni de afaceri pentru derularea unor contracte între Primăria Slatina și firmele deținute de afaceriști. Contractele vizează reabilitarea termică a unor blocuri, reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina, extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în județul Olt.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ