Dosarul Transferurilor: Pledoaria finală a fost amânată pentru 17 mai

| 09 mai, 2013

Cei opt inculpaţi în Dosarul Transferurilor au fost audiaţi astăzi de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  După 8 ore de audieri, magistraţii au decis ca pledoaria finală să fie amânată pentru 17 mai.

La termenul de astăzi al procesului au fost audiaţi fostul director al Clubului Oţelul Galaţi Mihai Stoica, fostul vicepreşedinte al Clubului SC Dinamo Bucureşti Gheorghe Neţoiu, fostul acţionar al Clubului Dinamo Cristi Borcea şi impresarii Victor şi Ioan Becali. Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu nu a mai dorit să fie audiat.

Fostul acţionar majoritar al Clubului de Fotbal Dinamo Bucureşti Cristi Borcea a declarat joi la ÎCCJ că transferurile pe care le-a făcut în perioada în care s-a aflat la conducerea clubului au avut o profitabilitate de peste 1.800 la sută şi că prin aceste transferuri a ajutat foarte mult bugetul acestuia.

Finanţatorul Clubului Rapid, Gheorghe Copos, a fost şi el audiat astăzi de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. El a susţinut că toate contractele încheiate de club au fost legale şi au fost înregistrate în documente.

"Arăt că toate aceste sume au fost înregistrate în balanţa contabilă a Clubului Rapid. Banii proveniţi din aceste transferuri au fost chiar schimbaţi în lei, pentru a fi folosiţi în folosul clubului. Suma de 150.000 dolari a fost primită prin transfer bancar de avocatul Sile Puşcoci, care recunoaşte acest lucru şi care, la rândul său, a trimis tot prin ordin bancar suma de 145.000 dolari impresarului chinez care se ocupa de transfer. Este eronată afirmaţia că mi-aş fi însuşit această sumă", a afirmat Copos.

Impresarul Victor Becali a declarat joi, audiat la instanţa supremă în dosarul transferurilor, că nu are nici o legătură cu firmele din Insulele Virgine Britanice şi cele din Olanda care, potrivit procurorilor, încasau sume importante de bani din transferurile unor jucători în străinătate.

Fratele acestuia, impresarul Ioan Becali, care iniţial nu dorea să dea declaraţii, s-a răzgândit la termenul de joi şi a contestat modul în care au fost administrare probele.

"Am ajuns la ora adevărului şi vreau să spun adevărul, nu vreau să fac puşcărie opt ani", a spus Ioan Becali. El a afirmat însă că este pregătit să plătească dacă a greşit şi că va respecta cu sfinţenie decizia instanţei.

Fraţii Becali, Cristi Borcea, George Copos şi Mihai Stoica riscă să fie condamnaţi la închisoare cu executare, iar Gigi Popescu, Gigi Neţoiu şi Jean Pădureanu riscă să primească câte 3 ani de închisoare cu suspendare. Ei sunt acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

Primul termen in Dosarul Transferurilor a avut loc pe 24 februarie 2009.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ