Două indicii că Guvernul Ponta nu va pica

| 06 feb, 13:20

O analiză la rece a actualei situații politice și a compromisurilor pe care liberalii sunt obligați să le facă ne arată că nici ei nu iau în serios posibilitatea ca Guvernul Ponta să pice în Parlament.

Atât reprezentanții noului PNL, cât și președintele Klaus Iohannis și-au exprimat în ultimele luni dorința ca în viitorul apropiat România să aibă parte de un guvern de dreapta, format din liberali și democrat-liberali. Poziționarea este una politică, în contextul în care se dorește exploatarea efectelor imagologice ale votului românilor de la prezidențialele din noiembrie. Dar, dincolo de doleanțele liberale, un plan concret de a înlocui guvernul Ponta are șanse mici de reușită.

Citeşte şi: Victor Ponta, mesaj pentru aleşii penali. Ce a transmis premierul

În primul rând, Guvernul Ponta IV a trecut în luna decembrie de Parlament cu 377 de voturi ”pentru” şi 134 de voturi ”împotrivă”, având astfel o majoritate de 3 la 1 în favoarea Executivului. Momentul a fost unul decisiv pentru viitorul actualului guvern de centru-stânga, în condițiile în care sprijinul parlamentar a fost unul chiar mai solid decât înainte de plecarea PNL din USL - 31 de voturi de susținere în plus în decembrie 2014 față de luna martie, iar voturile împotrivă au fost cu 58 mai puține.

În al doilea rând, putem găsi foarte rapid două indicii că nimeni nu își imaginează în realitate că Guvernul Ponta va fi dat jos de o eventuală moțiune de cenzură.

Primul argument este faptul că, de dragul imaginii de reprezentant al opoziției, Partidul Național Liberal a decis să dea Guvernul în judecată pentru întârzierile din cazul organizării alegerilor parțiale pentru că știe că nu va ajunge prea curând în postura de a le organiza el. Deși acțiunea este una absurdă – Guvernul în niciun moment nu a spus că nu dorește organizarea acestor alegeri – trebuie remarcată ipocrizia dublă a liberalilor: pe de-o parte susțin un Parlament mai suplu, dar își doresc ca ei să aibă mai mulți parlamentari; pe de altă parte susțin necesitatea unei colaborări politice mai eficiente, dar întrețin războiul politic indiferent de costuri.

Un al doilea argument este faptul că președintele Klaus Iohannis pune la punct agenda Consiliul Suprem de Apărare a Țării împreună cu Victor Ponta pentru ca știe că în următorii doi ani nu va exista un alt guvern cu care să o facă. Iohannis s-a întâlnit joi dimineaţă cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre viitoarea şedinţă a CSAT, în condițiile în care scandalurile de corupție în care sunt implicați foști sau actual membri ai PDL se înmulțesc, iar unii dintre aceștia (Elena Udrea) atacă instituții cheie pentru securitatea statului (SRI).

Citeşte şi: EXPLOZIV Dragnea cere audierea lui Victor Ponta în „Dosarul Referendumul”

Așadar, o analiză la rece a actualei situații politice și a compromisurilor pe care liberalii sunt obligați să le facă ne arată că nici ei nu iau în serios posibilitatea ca Guvernul Ponta să pice în Parlament. Iar ținând cont de rezultatele economice foarte bune pe care România le-a obținut în ultimii ani de guvernare de centru-stânga (chiar ieri Comisia Europeană a ridicat prognoza de creștere economică pentru 2015 la 2,7%), este oricum puțin probabil ca o presiune publică să susțină un astfel de demers.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

15 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 feb, 15:11
mirela
oferta
Oferte de lucru pentru toti! Oferta este deja un fenomen! Foarte multi oameni lucreaza cu noi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]
12 feb, 13:09
dan
Ma tem ca idiciile astea sunt false ,urmeaza cateva dosare grele legate ombilicar ,sa zicem ca la udrea ,de ponta .Urmeaza dosare cu afaceri ale republicii lor ,a udrei,ponta ,ghita .
11 feb, 18:03
adrian herghelegiu
guvernul actual
Si eu spun la fel sa ne mai lase diaspora, avem nevoie de un guvern care sa-si duca la capat programul.S-a vazut crestere econmica ,s-a vazut psd-isti in puscarie , hrebenciuc, sa lasam o armonie intre presedinte si premier, voi vreti numai circ si progrese nu.
11 feb, 18:02
adrian herghelegiu
guvernul actual
Si eu spun la fel sa ne mai lase diaspora, avem nevoie de un guvern care sa-si duca la capat programul.S-a vazut crestere econmica ,s-a vazut psd-isti in puscarie , hrebenciuc, sa lasam o armonie intre presedinte si premier, voi vreti numai circ si progrese nu.
11 feb, 18:02
adrian herghelegiu
guvernul actual
Si eu spun la fel sa ne mai lase diaspora, avem nevoie de un guvern care sa-si duca la capat programul.S-a vazut crestere econmica ,s-a vazut psd-isti in puscarie , hrebenciuc, sa lasam o armonie intre presedinte si premier, voi vreti numai circ si progrese nu.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ