Dragnea: Potrivit listing-ului oficial de la Cameră, legea demnităţii a fost adoptată. PSD depune plângere penală

| 17 feb, 17:02

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că legea privind promovarea demnităţii a fost adoptată potrivit listing-ului oficial al Camerei Deputaţilor, iar unul dintre colegii săi va depune la Parchet o plângere penală in rem pentru ca procurorii să verifice cine a intervenit "fraudulos" în sistemul informatic, potrivit Agerpres.

"Aşa cum am anunţat în plenul Camerei, nu am lăsat să treacă acele, iniţial am crezut că sunt, defecţiuni ale sistemului informatic, se pare că nu este vorba de defecţiuni. Colegii de la PNL au spus că trebuie să se ţină cont de numărul de cartele care au fost introduse în terminalele sistemului informatic. Toate cartelele introduse în sistemul informatic generează un listing cu numele şi prenumele deputatului care deţine cartela respectivă, nu contează dacă a fost prezent sau nu în sală. Toate aceste nume, respectiv aceste nume adunate, după ce am adunat aceste listing-uri oficiale ale Camerei, dau un total de 301. Prima consecinţă - legea a fost adoptată, pentru că discutăm de 152 de voturi "da" din total prezenţă cartele 301", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului. 

El a adăugat că deputatul PSD Daniel Florea redactează o plângere penală in rem, pe care o va depune joi la parchetul competent, pentru ca procurorii să verifice urgent cine "a intervenit în mod fraudulos în sistemul informatic". 

"Reiese foarte clar că au fost 301 cartele introduse, dar cineva a pus cu mâna 315 prezenţi. Diferenţa de 14 nu există nici ca nume, nici ca şi cartele introduse", a menţionat Dragnea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ