Dragoş Anastasiu, Eurolines: Liberalizarea transportului ar aduce preţuri mai bune şi o calitate crescută

| 28 oct, 12:00

Dragoş Anastasiu, fondatorul grupului Eurolines, a declarat că liberalizarea transportului ar aduce numai beneficii pentru industrie şi clienţi. În prezent, cifra de afaceri rezultată exclusiv din activitatea de transport internaţional de persoane reprezintă 10% din totalul de 100 de milioane de euro la nivelul grupului Eurolines.

"Liberalizarea transportului este amânată la nivel politic şi nu ştiu de ce. Acest pas ar aduce o concurenţă mai mare ceea ce ar duce la preţuri mai bune şi inclusiv o calitate mai bună", a declarat  Dragoş Anastasiu cu ocazia aniversării a 30 de ani a organizaţiei Eurolines.

Majoritatea clienților Eurolines sunt românii care se duc la muncă în străinătate sau rudele acestora, care merg să îi viziteze.

Citeşte şi:  Eurolines aduce clasa business la autocare cu investiții de 2,4 milioane de euro

Flota de autocare a grupului Eurolines România va creşte anul acesta cu încă patru autocare. În 2014, grupul Eurolines a achiziționat opt autocare noi. Investiția totală  în noile autocare s-a ridicat la aproximativ 11 milioane de lei.

Dragoş Anastasiu sublinia la aniversarea a două decenii de business că anul 2014 a fost cel mai bun din istorie. Anul trecut a fost marcat de o creştere de 26%, până la 94 de milioane de euro, iar pentru acest an grupul Eurolines ţinteşte o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro. Prima companie din grup, Touring Europabus, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 67 de milioane de euro.

Citeşte şi:  Eurolines vrea să depășească borna de 100 de milioane de euro, după 20 de ani de business

Potrivit statisticilor, 10% din turismul european se face cu autocarul, 3% din persoanele care se înscriu pentru circuite aleg autocarul, iar în contextul îmbătrânirii populaţiei, transporturile turistice cu autocarul vor creşte cu 10%, în următorii ani.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ