Ce spun medicii infecţionişti despre purtarea măştilor de către elevi la cursuri: "Nu e un lucru fezabil"

| 21 aug, 16:53

Măsurile anunţate de Ministerul Sănătăţii ca fiind obligatorii pentru redeschiderea şcolii o dată cu începerea anului şcolar prevăd şi purtarea obligatorie a măştii de protecţie de către elevi şi personalul unităţiilor de învăţămând pe parcursul cursurilor şi în recreaţie. Deşi pe foaie măsura este una bună, va fi foarte greu de realizat, situaţia din şcoli urmând să fie cu totul alta.

Doi medici infecţionişti români susţin că pentru începerea şcolii în condiţii de siguranţă sanitară măsurile esenţiale sunt asigurarea distanței între copii de 1,5 metri și grupe mici de elevi. Medicii susțin că este necesară implicarea părinților în decizia privind modul în care începe școala.

„Una dintre condiții pentru ca masca să fie eficientă este ca aceasta să fie etanșă la nivelul feței. Asta e o problemă. Vom avea de la copii pretenția să poarte masca, dar nu o fac adulții. Sunt rezervat că copiii din clasele mici vor reuși să poarte corect masca. Ceea ce e în teorie nu va fi în realitate. Cel mai important este să fie identificat un pachet de măsuri care să fie adaptat pentru fiecare grupă de vârstă, care să fie fezabil și aplicabil. În primul rând, nu avem măști de protecție adaptate vârstei. Apoi, este foarte greu să îi ceri copilului de vârstă mică să stea mult timp cu masca. Iar dacă este manipulată incorect, poate deveni chiar un risc de infecție. Vor trage de ele, se vor juca cu ele, le vor băga în gură", a declarat dr medicul Valeriu Gheorghiţă, medic infecţionist la Spitalul Militar Central, pentru G4Media.ro.

Citeşte şi Iohannis: ”Şcoala trebuie să înceapă, pentru că e inadmisibil să avem o generaţie pierdută!”

Medicii subliniază că folosirea separatoarelor din plexiglas este bună dacă acestea au o înălțime mai mare decât cea a copilului și dacă sunt dezinfectate la pauze. Oricum, fiecare copil trebuie să stea singur în bancă.

"Nu văd acest lucru (purtatea măștii în timpul orelor, n.red.) realizabil. Nu vor purta corect masca, și nu doar cei mici, ci în general elevii. În pauză, în spații comune, masca va fi necesară. n general, numărul de elevi prezenți în clasă trebuie să fie la jumătate. Fiecare școală trebuie să hotărască și să discute cu părinții măsurile. Când există simptome chiar ușoare – curge nasul, tuse – prima măsură este să nu fie trimis copilul la școală și fiecare școală trebuie să fie pregătită pentru sistemul online", afirmă dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul "Matei Balş".

Citeşte şi ANUL ŞCOLAR 2020-2021: Elevii vor fi primiţi doar cu o declaraţie pe propria răspundere din partea părinţilor

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 aug, 08:21
Eric
Try this, get more leads
Hi, my name is Eric and I’m betting you’d like your website obiectiv.info to generate more leads.

Here’s how:
Talk With Web Visitor is a software widget that’s works on your site, ready to capture any visitor’s Name, Email address and Phone Number. It signals you as soon as they say they’re interested – so that you can talk to that lead while they’re still there at obiectiv.info.

Talk With Web Visitor – CLICK HERE http://www.talkwithwebvisitors.com for a live demo now.

And now that you’ve got their phone number, our new SMS Text With Lead feature enables you to start a text (SMS) conversation – answer questions, provide more info, and close a deal that way.

If they don’t take you up on your offer then, just follow up with text messages for new offers, content links, even just “how you doing?” notes to build a relationship.

CLICK HERE http://www.talkwithwebvisitors.com to discover what Talk With Web Visitor can do for your business.

The difference between contacting someone within 5 minutes versus a half-hour means you could be converting up to 100X more leads today!

Try Talk With Web Visitor and get more leads now.

Eric
PS: The studies show 7 out of 10 visitors don’t hang around – you can’t afford to lose them!
Talk With Web Visitor offers a FREE 14 days trial – and it even includes International Long Distance Calling.
You have customers waiting to talk with you right now… don’t keep them waiting.
CLICK HERE http://www.talkwithwebvisitors.com to try Talk With Web Visitor now.

If you'd like to unsubscribe click here http://talkwithwebvisitors.com/unsubscribe.aspx?d=obiectiv.info

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ