Europarlamentarul Victor Negrescu atrage atenţia asupra pericolelor modelului economic propus de Iohannis

| 20 aug, 2014

Victor Negrescu (PSD), cel mai tânăr europarlamentar român, a atenţionat că modelul economic promovat de Klaus Iohannis şi Alianţa Creştin Liberală ar putea reintroduce austeritatea în România, prin tăieri de venituri şi stagnare economică.

Victor Negrescu: „Alegerile prezidenţiale din acest an sunt foarte importante pentru viitorul economic al României. Românii trebuie să aleagă între două modele economice diametral opuse. Revenirea la putere a Dreptei, reprezentată în acest moment de continuatorul sistemului Băsescu, Klaus Werner Iohannis, garantează revenirea la modelul economic Băsescu-Boc-PDL, care se traduce în reducerea veniturilor din sistemul public, impozitarea pensiilor mici şi creşterea exponenţială a fiscalităţii” a explicat Victor Negrescu.

În ceea ce priveşte consecvenţa reprezentanţilor Dreptei, europarlamentarul PSD a reamintit faptul că Mihai Răzvan Ungureanu a propus reducerea CAS când a fost premier, iar acum se opune aceleiaşi măsuri, doar pentru că este luată de premierul Victor Ponta.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, spirit dâmboviţean, nu german

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ