Firea, după incendiile din Delta Văcăreşti: "Am cerut Poliţiei Locale să monitorizeze în permanenţă"

| 14 iul, 15:00

După incendiile de vegetaţie care au avut loc, zilele trecute, în zona Lacului Văcăreşti, primarul general, Gabriela Firea, a anunţat că a dispus mai multe de măsuri pentru a preveni astfel de situaţii în viitor.

"Am cerut Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti să monitorizeze în permanenţă Parcul Natural Văcăreşti care a fost declarat de curând arie naturală protejată. Prioritatea noastră este în prezent atât protejarea
acestui spaţiu unic în Bucureşti, dar şi siguranţa cetăţenilor care locuiesc în apropierea Lacului Văcăreşti", a declarat Primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Astfel, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Poliţia Locală, a amplasat pe unul din cele mai înalte imobile din zonă o cameră video care permite monitorizarea întregii arii, astfel încât să poată fi identificate rapid eventualele focare de incendiu sau posibilele fapte antisociale, anunţă instituţia.

Totodată, poliţişstii locali din cadrul Serviciului Control, Salubritate şi Serviciul Ordine şi Linişte Publică, sprijiniţi de unităţi din cadrul Patrulei Călare şi de poliţişti locali ai Poliţiei Locale Sector 4, au efectuat, în zona Lacului Văcăreşti, acţiuni care au ca scop respectarea normelor de salubrizare şi igienizare, precum şi depistarea faptelor antisociale.

Primarul general a mai adăugat ca municipalitatea, împreună cu Asociaţia Văcăreşti şi alte instituţii din domeniul cercetării doresc să îşi depună candidatura pentru administrarea „Parcului Natural Văcăreşti".

De altfel, PMB a susţinut declararea zonei ca arie naturală protejată şi a întreprins toate demersurile necesare, prin emiterea HCGMB nr.104/28.05.2015 pentru avizarea suprafeţei administrative care urma să facă parte din aria naturală protejată Parcul Natural Văcăreşti. Demersul PMB a avut în vedere şi ameninţările la adresa biodiversităţii cu riscul degradării ireversibile a capitalului natural.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ