FMI nu este de acord cu scăderea CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie

| 06 iun, 2014

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu agreează ideea scăderii contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie întrucât Guvernul nu a venit cu măsuri compensatorii, a declarat vineri preşedintele BNS, Dumitru Costin, după întâlnirea cu echipa FMI.

'BNS le-a comunicat faptul că scăderea contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale este o aventură, un nou cadou făcut de Guvern firmelor. Noi am arătat că singura modalitate în care se poate face acest lucru este reducerea contribuţiilor concomitent cu creşterea semnificativă a salariului minim', a spus Costin.

Întrebat cu cât ar trebui să crească salariul minim, el a precizat că BNS are calcule în acest sens şi le va prezenta Guvernului în cazul în care acesta agreează o astfel de variantă.

'Şi cei de la FMI au aceeaşi opinie ca şi noi respectiv că nu poţi reduce CAS fără alte măsuri. Prin urmare nu vor fi de acord cu scăderea contribuţiilor de la 1 iulie întrucât Guvernul nu a venit cu măsuri care să acopere deficitul care s-ar crea', a precizat Costin. 

La sfârşitul lunii mai, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, arăta că obiectivul zero este reducerea contribuţiilor de asigurări sociale /CAS/ cu 5 puncte procentuale, iar acest subiect va fi discutat cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional /FMI/, Comisiei Europene /CE/ şi Băncii Mondiale /BM/.

,,Obiectivul zero al meu este reducerea CAS cu 5 puncte procentuale. Voi discuta cu reprezentanţii FMI, CE şi BM reducerea CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie 2014. Este o măsură pe care am susţinut-o de mult timp şi acum o voi promova cu toată tăria', a afirmat Ioana Petrescu.

Oficialul MFP a spus că măsura va îmbunătăţi mediul de afaceri din România, va uşura povara fiscală a angajatorilor corecţi şi va elimina discrepanţele aduse de competiţia neloială între angajatorii cinstiţi şi cei care folosesc muncă la negru.

Potrivit ministrului Finanţelor, impactul bugetar al reducerii CAS este de 2,6 miliarde lei pe 6 luni, strict contabil, iar dacă se iau în calcul şi efectele pozitive ale aplicării acestei măsuri, respectiv venituri suplimentare din utilizarea banilor rămaşi la angajator, impactul bugetar negativ va fi de numai 1,5 miliarde lei pe 6 luni.

Petrescu a precizat că nu va fi discutată cu Misiunea FMI o lărgire a bazei de impozitare pentru CAS.

În România, cota cumulată de CAS plătită de angajator este de 45%, iar colectarea se situează undeva la 32%, din cauza muncii la negru şi diverselor scutiri de CAS pentru anumite categorii de persoane. 

O Misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti, în perioada 2 - 16 iunie, pentru a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv. Vizita FMI are loc împreună cu cea a echipelor Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ