Ford opreşte producţia la Craiova şi în luna decembrie

| 29 noi, 2013

Constructorul auto american Ford a decis să oprească temporar producţia la fabrica din Craiova şi în decembrie, urmând ca angajaţii se reia lucrul în 6 ianuarie, la secţia de motoare, respectiv în 8 ianuarie pentru asamblarea B-Max.

Ca răspuns la situaţia precară a pieţei europene, Ford România continuă să-şi ajusteze volumele de producţie la uzina de la Craiova în luna decembrie. Astfel, putem confirma pentru luna decembrie oprirea producţiei de vehicule şi motoare timp de 7 zile, respectiv în perioada 12-20 decembrie", a declarat purtătorul de cuvânt al Ford România, Ana-Maria Timiş, pentru Mediafax.

Fabrica va fi închisă din 23 decembrie ca urmare a sărbătorilor de iarnă, urmând ca activitatea să fie reluată în ianuarie. Pe perioada de întrerupere a producţiei, angajaţii vor fi plătiţi cu 80% din salariul de bază.

Directorul general al Ford România, Zoltan Brassai, a declarat în urmă cu o săptămână, că producţia la uzina din Craiova a fost reluată, cu o cadenţă zilnică de 1.000 de motoare şi 370 de unităţi B-Max.

El a arătat că piaţa este volatilă, iar compania va acţiona în funcţie de evoluţia acesteia.

Ford România a oprit asamblarea de autovehicule pe perioade determinate, în septembrie, octombrie şi noiembrie, luna aceasta fiind oprită şi producţia de motoare, timp de opt zile lucrătoare. Constructorul auto american produce la Craiova modelul B-Max şi motoarele EcoBoost.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ