Fost director Trangaz, cercetat de ANI pentru conflict de interese, după ce și-a ajutat soția să promoveze
					Radu Costică Moldovan, fost director Trangaz, este cercetat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, potrivit unui comunicat de presă al ANI.
Conform înștiințării oficiale, în timpul exercitării funcției de  director, Radu Costică Moldovan a semnat două referate prin care și-a  ajutat soția să promoveze.
 “În perioada exercitării funcţiei de  director al Departamentului Economic din cadrul SNTGN Transgaz SA  Mediaş, a semnat două referate privind promovarea şi definitivarea din  funcţia de şef birou în funcţia de şef serviciu a soţiei sale. Astfel,  soţia persoanei evaluate a deţinut în cadrul Departamentului Economic  atât funcţia de Şef al Biroului Imobilizări, precum şi funcţia de Şef al  Serviciului Evidenţa Imobilizărilor şi Lucrări de Mentenanţă”, se arată  în comunicatul de presă.
 Inspectorii au sesizat Parchetul de  pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea verificării indiciilor despre  săvârșirea de conflict de interese. Deși fostul director a fost informat  despre începerea procedurii penale, acesta nu și-a exprimat punctul de  vedere.
Citeşte şi: Ginerele lui Traian Băsescu, URMĂRIT PENAL pentru şantaj în dosarul de corupţie al fiului fostului preşedinte al Moldovei
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ