Fostul judecător Stan Mustaţă, condamnat definitiv la 8 ani şi jumătate de închisoare

| 11 mai, 20:08

Fostul judecător Stan Mustaţă a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 8 ani şi 6 luni închisoare, el fiind acuzat că a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluţii favorabile acestora.

Instanţa supremă a admis în parte apelul declarat de Stan Mustaţă şi i-a scăzut condamnarea de la 10 ani şi opt luni, cât primise la Curtea de Apel Bucureşti în aprilie 2015, la 8 ani şi şase luni închisoare, plus interzicerea pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita o profesie juridică. 

Astfel, Stan Mustaţă a primit 5 ani pentru constituirea unui grup infracţional organizat; 2 ani pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; 5 ani pentru luare de mită în formă continuată; 3 ani şi 6 luni pentru trafic de influenţă. La pedepsa cea mai grea de 5 ani se adaugă un spor de 3 ani şi 6 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, iar în final Stan Mustaţă va executa 8 ani şi 6 luni închisoare. 

În acelaşi dosar, au fost condamnate definitiv şi persoanele care au intermediat mita pentru fostul judecător: grefiera Mariana Curea - 4 ani şi 3 luni; Ion Boraciu - 6 ani şi 6 luni, Alexandru Florian - 5 ani şi 4 luni, Ciprian Moraru - 1 an şi 4 luni închisoare, toate pedepsele fiind cu executare. 

Stan Mustaţă a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: constituire a unui grup infracţional organizat; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; şase infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de trafic de influenţă. 

"În cauză, există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul anului 2013, Mustaţă Stan, Boraciu Ion şi Alexandru Florian au constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de Curea Mariana, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale. În acest context, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile", susţine DNA. 

Astfel, la data de 7 aprilie 2014, prin intermediul lui Ion Boraciu, magistratul a pretins bani în vederea pronunţării unei soluţii favorabile unei persoane condamnate, în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunţată la 4 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia penală nr. 222/A/2014 a fost dată în dosarul "Transferurilor în fotbal" iar persoana condamnată era Mihai Stoica. 

De asemenea, judecătorul Stan Mustaţă a cerut bani şi în alte dosare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ