FRAUDE BANCARE de proporţii: DNA a trimis în judecată 12 persoane

| 21 oct, 16:41

Procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DNA au trimis miercuri în judecată 12 persoane, dintre care opt au avut funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unei sucursale bancare, într-un dosar privind acordarea preferenţială de credite cu un prejudiciu de aproape 20 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al DNA, Florentina Tăvălică, la data faptelor director al CEC Bank - Sucursala Braşov, şi Afrodita Nicoleta Renţea, director operaţiuni şi ulterior şef serviciu credite în cadrul aceleiaşi unităţi bancare, au fost trimise în judecată sub control judiciar pentru săvârşirea a 38 de infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Conform aceleiaşi surse, cele două au mai fost deferite justiţiei pentru fapte similare, în anii 2013 şi 2015. 

Tot sub control judiciar vor fi judecaţi Simon Daniel Sava, director general al unei societăţi comerciale la data comiterii faptelor, acuzat de complicitate la 38 de infracţiuni de abuz în serviciu, precum şi Sorin Staicu, asociat şi administrator de fapt al unei societăţi comerciale, acuzat de complicitate la nouă infracţiuni de abuz în serviciu. 

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată în stare de libertate Cosmin Alin Sava (complicitate la cinci infracţiuni de abuz în serviciu), Vasile Dumitru Vereş (complicitate la 24 de infracţiuni de abuz în serviciu), dar şi funcţionarii bancari Monica Vrînceanu, Ildiko Gyongyosi, Gabriela Prepeliţă, Rodica Sburlan, Eugenia Boboc şi Laurenţiu Mihăilă, acuzaţi că au comis între trei şi 12 infracţiuni de abuz în serviciu. 

Potrivit procurorilor, faptele de care sunt acuzaţi cei 12 inculpaţi au fost comise între anii 2006 - 2012. 

"În perioada 2006 - 2012, unitatea bancară condusă de inculpatele Tăvălică Florentina şi Renţea Afrodita Nicoleta, în baza unor înţelegeri prealabile cu inculpaţii Sava Simon Daniel şi Staicu Sorin, a acordat un număr de 38 de credite cu nerespectarea procedurilor şi normelor bancare unor clienţi privilegiaţi, printre care se numără şi firmele conduse de aceştia doi din urmă. Mai mult, în scopul de a nu se înregistra restanţe la plata ratelor creditelor contractate de clienţii privilegiaţi, li s-a sugerat acestora accesarea unor credite pe firme sau persoane fizice care, în aparenţă, să nu facă parte din acelaşi grup", se precizează în comunicatul DNA. 

Infracţiunile au fost posibile ca urmare a creării, de-a lungul timpului, a unui sistem de control total asupra angajaţilor din sucursala bancară, aceştia temându-se să intre în conflict cu cele două şefe, pentru a nu-şi pierde locurile de muncă, se arată în comunicatul citat. 

"Astfel, la cererea inculpatelor Tăvălică Florentina şi Renţea Afrodita Nicoleta şi în baza unei înţelegeri prealabile cu acestea, ceilalţi inculpaţi, în calitate de funcţionari ai aceleiaşi unităţi bancare, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au propus spre aprobare cererile de creditare respective, cunoscând faptul că documentaţiile respective prezentau vicii, erau incomplete ori documentele depuse cuprindeau date care sfidau logica", arată DNA. 

Procurorii susţin că probele din dosar indică faptul că firmele administrate de inculpaţii Simon Daniel Sava, Sorin Staicu şi Vasile Dumitru Vereş înregistrau restanţe la plata unor credite contractate de la unitatea bancară condusă de cele două inculpate. 

"În aceste împrejurări, în ideea de a obţine noi surse de finanţare de la aceeaşi unitate bancară, inculpatul Sava Simon Daniel, fără implicarea sa directă şi fără asumarea de obligaţii, conform înţelegerii prealabile cu inculpaţii Tăvălică Florentina, Renţea Afrodita Nicoleta, Staicu Sorin şi Vereş Vasile, a convenit cu persoane apropiate (printre care şi Sava Cosmin Alin, fratele primului inculpat), cu angajaţi sau cu persoane cu situaţie financiară precară, ca acestea să contracteze în nume propriu sau în numele unor societăţi înfiinţate în acest scop, credite bancare", se mai arată în comunicat. 

În acelaşi scop au fost încheiate cu respectivele persoane acte juridice care consemnau situaţii nereale, precum calitatea de angajat, veniturile realizate, existenţa şi valoarea unor bunuri mobile şi imobile şi situaţia juridică a acestora. Documentele conţinând date fictive, în lipsa cărora respectivele persoane nu ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute de normele bancare, au fost apoi puse la dispoziţia funcţionarilor bancari şi au stat la baza acordării celor 38 de credite. 

"Concret, pentru a crea aparenţa necesară primirii creditelor, inculpatul Sava Simon Daniel a încheiat contracte fictive de închiriere cu apropiaţi de-ai săi pentru ca aceştia să justifice venituri lunare la contractarea creditelor, a emis facturi fictive pentru achiziţionarea unor utilaje care să justifice acordarea creditelor, a încheiat contracte fictive de prestări servicii şi a garantat cu aceleaşi bunuri, ale sale ori ale inculpatului Staicu Sorin, mai multe credite, ulterior nerambursate", se mai arată în comunicat. 

Sumele de bani astfel obţinute au fost folosite de Daniel Sava şi Sorin Staicu atât în interesul firmelor pe care le administrau, cât si în interes personal. În plus, pentru a exclude orice legătură în activitatea infracţională, inculpaţii au solicitat titularilor creditelor ca, în situaţia în care li se vor cere explicaţii cu privire la acordarea acestor credite să nu fie menţionaţi, pentru a evita angajarea răspunderii penale. 

Prejudiciu creat instituţiei bancare se ridică la 19.352.522 de lei, sumă care reprezintă totodată folos necuvenit urmărit şi obţinut de inculpaţi. 

Pentru recuperarea prejudiciului s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile, imobile şi asupra unor acţiuni care aparţin inculpaţilor Sava Simon Daniel, Staicu Sorin şi Sava Cosmin Alin. De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând lui Sava Simon Daniel. 

Dosarul a fost trimis pentru judecare Tribunalului Braşov, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ