Cum arată vila luată de Elena Udrea la preț de apartament. FOTO

| 21 oct, 10:40

Fostul ministru al MDRT, Elena Udrea, este acuzată de DNA că a preluat prin interpuși o vilă de 700 de metri pătraţi, situată în Eforie Sud. Tudor Brează se pare că a fost săgeata Elenei Udrea în această nouă combinație.

Vila Săbărel, o clădire solidă, din piatră, cu trei etaje şi mansardă, care făcea parte din patrimoniul societăţii de stat Carmen Silva 2000 S.A. şi, spun procurorii, a fost vândută la presiunile Elenei Udrea către un apropiat al acesteia, pentru numai 56.000 de euro.

Citește și:  Sorina Matei aruncă BOMBA! Dezvăluire despre omul care i-ar fi dat șpagă ELENEI UDREA

Tot la insistenţele acesteia, primarul Ovidiu Brăiloiu ar fi aprobat vânzarea terenului aferent imobilului, de aproape 400 de metri pătraţi, la jumătate din valoarea reală, către acelaşi interpus, care ar fi nimeni altul decât Tudor Breazu, fost colaborator apropiat al Elenei Udrea, implicat în dosarul „Gala Bute”, notează radioconstanta.



Mai înainte, vila a fost renovată de un afacerist care avea contracte cu statul, prim ministerul condus de Udrea. Lucrările, de 120.000 de euro, îi sunt imputate, acum, fostului ministru, ca foloase necuvenite. Surse apropiate anchetei, citate de HotNews, susţin că ar fi vorba de Bogdan Buzăianu, unul dintre cei mai cunoscuţi „băieţi deştepti din Energie”.

Citește și:  SURSE: Budeanu, Buzoianu, Andronic, implicați în noul dosar al Elenei Udrea

În cele din urmă, imobilul a ajuns, pe căi ocolite, în patrimoniul Elenei Udrea.



În acest fel, susţine DNA, fostul candidat la preşedinţia României, susţinut insistent de Traian Băsescu, a obţinut o vilă de 700 de metri pătraţi, cu un teren de 400 de metri pătraţi, pentru o sumă de bani cu care un cetăţean obişnuit al acestei ţări îşi poate cumpăra doar un apartament cu două camere.

Tag-uri: DNA, elena udrea
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 oct, 07:36
El Condor
Aurul lui ceasca
Daca cameleonul pirato-fermer mai da o bucatica de matel galben din "rezerva ui ceasca" si ajunge vice la PE, bloda mai da o tura de apa oxigenata si peste "dosarele de sacrificiu" si le albeste mai ceva decat daca ar da cu clor pe mucegaiul justitiei. Daca nu, e bine sa-si ia cetatenie cipilicara amndoi si sa cante la claxon pana ramane lehuza fabricanta de piratei.
21 oct, 21:20
MIRELA
colaborare
Ne veti gasi mereu!
Suntem o echipa in plina ascensiune si
prezenti peste tot. Si mereu vom fi vazuti, pentru ca suntem
ambitiosi si nu ne lasam pana cand nu reusim! Si inca mai
avem nevoie de colaboratori la fel de ambitiosi, care vor cu
putere un viitor mai bun, prosperitate si succes. Veniti
acum in echipa noastra si castigati bani! Cereti toate
detaliile la adresa de email: [email protected]
21 oct, 14:30
Marian
Operatori PC
Cautam operatori PC, care sa se alature echipei noastre.
Oferim si solicitam seriozitate maxima.
Conditii necesare :
- calculator + internet + cunostiinte minime de operare.
Avem nevoie de persoane serioase, inzestrate cu calm si rabdare.
Instruirea se ofera gratuit sub forma unor lectii prezentate pe mail.
Atata timp cat cititi cursurile, o sa gasiti raspunsurile la toate intrebarile .
Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal.
Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere.
Proiectul se doreste a fi lansat pe piata americana de carti electronice!
Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:
[email protected]
[email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ