Geoană, VERDICT DUR: Partidele tradiţionale sunt expirate. E nevoie de suflu nou

| 29 mai, 17:58

Președintele PSRO, Mircea Geoană, a declarat vineri, la Giurgiu, cu ocazia deschiderii sediului filialei județene a partidului, că orice partid politic are o perioadă de valabilitate și partidele tradiționale din România au ajuns la termenul de expirare, de aceea este nevoie de un suflu nou pe scena politică, potrivit Agerpres.

 

'Orice partid are o perioadă de valabilitate și partidele tradiționale din România, în general, și PSD-ul lui Ponta, în particular, au ajuns la acest termen de expirare. E nevoie de suflu nou pe scena politică românească, de un partid construit diferit. PSRO are un proiect frumos, un proiect important, necesar pentru România, pentru județul Giurgiu și, în special, pentru democrație. Suntem un partid care răspunde așteptărilor și nevoilor de astăzi și de mâine ale cetățenilor României.

Din păcate, PSD sub conducerea lui Victor Ponta s-a dus extrem de mult către dreapta, politica guvernamentală pe care acesta o face e o politică care sprijină marele capital și defavorizează salariații și oamenii care câștigă din muncă, defavorizează capitalul românesc în favoarea capitalului străin, de aceea se simțea nevoia unui partid social care să răspundă nevoilor de dreptate socială, care sunt uriașe în România și nu mai puțin aici, la Giurgiu', a afirmat Mircea Geoană.

El spune că partidul pe care îl conduce este un partid cu un proiect românesc, în sensul de patriotism economic, de apărare a demnității și intereselor țării noastre, ale românilor din țară și din străinătate.

Mircea Geoană susține că partidul pe care îl conduce va fi unul democratic, în care fiecare persoană este respectată. 'Nu mai merge să desemnăm oameni în funcții de demnitate publică locală sau națională pur și simplu pentru că au un carnet de partid, trebuie să fie profesionist, să fie meseriaș în meseria respectivă.

Acesta este crezul nostru, că România va putea fi dusă mai departe de profesioniști și este un lucru pe care îl vom promova ca politică a partidului nostru, un partid deschis către cetățeni. Partidele tradiționale s-au închis, un grup de lideri locali sau naționali închid ușile partidului, nelăsând partidele să respire către cetățeni, către societate, să își tragă seva de identitate din relația cu cetățenii', a spus liderul PSRO.

El a recunoscut că în noul partid se regăsesc oameni care au mai făcut politică, dar asta nu înseamnă că aceștia nu pot porni un proiect politic nou dacă nu s-au mai regăsit ori nu au mai fost apreciați în partidele din care au făcut parte și spune că este nevoie de politicieni și de experiența acestora pentru că ''oamenii politici nu se fac pe internet sau la fără frecvență'.

În vizita pe care a efectuat-o la Giurgiu pentru deschiderea sediului filialei județene a partidului, ce va fi coordonată de fostul deputat independent Liliana Ciobanu, Mircea Geoană a mai fost însoțit de deputatul Cătălin Croitoru, deputatul Dumitru Chiriță, secretarul general al partidului Florin Simion, vicepreședintele Tudor Tănăsescu, deputatul Răzvan Condurățeanu și purtătorul de cuvânt al partidului, Marius Dobrescu.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ