Grecia: Deficitul de cont curent a scăzut în martie cu 43%

| 22 mai, 2013

Deficitul de cont curent înregistrat de Atena în martie s-a atenuat cu 43%, datorită scăderii importurilor, după ce măsurile de austeritate au redus achiziţiile gospodăriilor şi companiilor, a anunţat miercuri Banca Centrală a Greciei.

În trimestrul trei din 2012, Grecia înregistra un excedent de cont curent de trei miliarde de euro, pe fondul reducerii dobânzilor pentru datoria externă, după restructurarea datoriei suverane.

În martie, deficitul de cont curent a fost de 1,285 miliarde de euro, de la 2,237 miliarde de euro în perioada similară din 2012. Balanţa contului curent este un indicator important pentru cât de competitivă este economia unei ţări. Acest indicator s-a deteriorat constant în timpul boomului economic finanţat prin creşterea datoriilor, ajungând la nivelul record de 14,7% din PIB în 2008.

În perioada ianuarie-martie 2013, deficitul de cont curent s-a redus la 2,347 miliarde de euro, de la 4,811 miliarde de euro în perioada similară din 2012.

Veniturile din turism au scăzut cu 14% în martie, la 137 milioane de euro, comparativ cu perioada similară din 2012.

Potrivit datelor oficiale, deficitul de cont curent a scăzut anul trecut până la 2,9% din PIB, de la 9,9% din PIB în 2011. Este vorba despre cel mai mic nivel înregistrat după 1999.

Cea mai mare parte a progreselor realizate în 2012 au venit în urma scăderii importurilor, după ce măsurile de austeritate au redus achiziţiile gospodăriilor şi companiilor. Anul trecut, importurile Greciei au scăzut cu 12%, până la 41,6 miliarde de euro, în timp ce exporturile de produse au crescut cu 3,8% până la 13,85 miliarde de euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ