Grupul de Comunicare Strategică: 6.536 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, 103 decese, 917 pacienţi internaţi la

| 30 oct, 19:15

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 6.546 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, 103 decese şi 917 persoane internate la Terapie Intensivă, fiind astfel înregistrate cel mai mare număr de cazuri zilnice şi cel mai mare număr de pacienţi aflaţi la ATI.

 

”Până astăzi, 30 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 235.586 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 167.897 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.546 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, relevă datele transmise vineri de autorităţi.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este de 3,78 în Bucureşti. Cele mai mari valori sunt în Sălaj - 4,31 şi Cluj - 4,3, în condiţiileîn care valoarea incidenţei aferente judeţului Cluj este corespunzătoare zilei de ieri, 29.10.2020. Din motive tehnice, incidenţa pentru ziua curentă nu a putut fi transmisă până în prezent.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.059 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 6.867 de  persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 29.10.2020 (10:00) – 30.10.2020 (10:00) au fost raportate 103 decese (64 bărbaţi şi 39 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  3 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 13 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 26 decese la categoria de peste 80 de ani.
100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 3 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.236. Dintre acestea, 917 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.206.567 de teste. Dintre acestea, 36.335 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.342 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.993 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 254 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 30 octombrie.
Pe teritoriul României, 28.762 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.253 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 53.050 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 15 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.988 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 952 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.939 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 952.435 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate joi 7 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 6.852  de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.018 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican şi Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ