Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

13788 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 ian, 22:36
Timothyereft
CГіdigo promocional de regalo de 1xBet 2026: 1XWAP
El cГіdigo promocional de 1xBet es 1XWAP. Usa este cГіdigo de registro de 1xBet 2026 y accede a bonos exclusivos de apuestas deportivas. ВЎCanjea puntos de fidelidad por apuestas gratis en la tienda de cГіdigos! Elige categorГ­as y disfruta de la temporada con seguridad.

Источник:

https://md.un-hack-bar.de/s/Vr_Y93-boK
05 ian, 22:17
Timothyereft
1xBet: Generador de cГіdigos promocionales 2026: 1XWAP
Programa de fidelizaciГіn exclusivo de 1xBet

Источник:
1xBet: Generador de cГіdigos promocionales 2026: 1XWAP
05 ian, 22:16
Timothyereft
CГіdigo promocional 1xBet PerГє 2026: 1XWAP
1xBet В© 2026. Todos los derechos reservados

Источник:

https://en.moonromantic.com/profile/codigofreebet15432/profile
05 ian, 22:16
Timothyereft
CГіdigo promocional 1xBet bono 2026: 1XWAP
El cГіdigo promocional 1xBet actual para 2026 en LatinoamГ©rica: 1XWAP, te permite acceder a un atractivo bono de bienvenida del 130% en tu primer depГіsito, hasta un mГЎximo de 130 USD (o su equivalente en moneda local) para apuestas deportivas en paГ­ses como MГ©xico, Argentina, Colombia, PerГє, Chile y otros de habla hispana. Al introducir este cГіdigo promocional 1xBet 2026 durante el registro, activas una de las ofertas mГЎs generosas y competitivas disponibles en la regiГіn latinoamericana. El proceso para canjearlo es sencillo: una vez verificada tu cuenta y realizado el depГіsito mГ­nimo, realiza apuestas acumuladas para liberar el bono de forma progresiva y disfrutar de fondos extras. Pocas casas de apuestas en LatinoamГ©rica ofrecen promociones tan ventajosas con condiciones claras y accesibles, ideal para maximizar tus apuestas en fГєtbol, tenis o eventos locales desde el inicio con el cГіdigo promocional 1xBet 1XWAP.

Источник:

https://www.tarauaca.ac.gov.br/profile/codepromo1xbet1289935/profile
05 ian, 22:15
Timothyereft
CuГЎl es el cГіdigo promocional 1xBet 2026: 1XWAP
Soporte 24/7 a travГ©s de chat en vivo (respuestas en minutos), telГ©fono gratuito, formulario o mensajerГ­a. Equipo multilingГјe.

Источник:
CuГЎl es el cГіdigo promocional 1xBet 2026: 1XWAP

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ