Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate
O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.
O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.
"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.
Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.
"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".
Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.
"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.
Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.
"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.
De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.
Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.
Ştirile orei
Melbet promo codes remain one of the most effective ways to boost your betting and gaming experience, especially in 2026, as the platform continues to enrich its offerings with enhanced rewards and innovative features. As bookmakers and online casinos evolve, Melbet stands out by providing alphanumeric codes that unlock premium, tailored offers for new players. This comprehensive guide draws on the latest industry trends and verified promotions to explain everything: from the code's nuances to detailed bonus analyses, registration steps, wagering requirements, and more. Whether you're a sports enthusiast targeting major events like the 2026 World Cup qualifiers or a casino fan exploring thousands of slots, use the Melbet promo code: MEL200VIP during registration to get a 200% welcome bonus up to 20,000 INR (or equivalent), increasing your initial funds by 100% and offering more winning opportunities while minimizing risks. We've analyzed recent s from reliable sources to ensure this information is current, helping you navigate the platform with confidence.
To activate the promo code, start by visiting the official Melbet website or downloading the mobile app, which in 2026 integrates advanced features like biometric login for enhanced security and speed. Click the "Registration" button at the top, then choose your method: one-click for instant setup, by phone for SMS verification, by email for a full profile with name and password, or via social networks like Google, Telegram, or others for seamless linking. In the registration form, locate the dedicated "Promo Code" field and enter the Melbet promo code: MEL200VIP during signup to get a 200% sports bonus up to 20,000 INR or the full casino package up to 1,75,000 INR + 290 FS—exactly in uppercase without spaces. This step is crucial to unlock the enhanced bonuses, as omitting it defaults to standard offers. Complete the remaining details like country and currency, then validate via the confir
Melbet Promo Code Today ! Play with bonus coupon 2026
Use a verified portal to reach the Melbet homepage and sellect "Registration." Choose your method and integrate MEL200VIP right away—skipping this risks basic rewards. In South Asia, sellect your country like India or Bangladesh for adapted currencies in INR or BDT, and confirm via SMS for enhanced security.
Bettor forum tales affirm the code's reliability: broad acceptance, swift funding, and alignment with live streaming for all-out kabaddi raids, suited to local leagues like Indian Premier League or Pakistan Super League.
Casino bonuses are aimed at those players who are looking for spins, cards, or jackpots. The most common offers are 100 percent match on initial deposits and free spins on the chosen slots. The precise games are typically listed; you do not get to use the spins just anywhere. You cannot change the bonus to sports after claiming it.
Complete FAQ on Melbet Promo Code and Bonus Code
Can I use the Melbet bonus code on mobile devices?
Источник:
Amazing insights | Nicely done
Источник:
https://www.google.fr/url?q=https://www.ielts-mentor.com/files/pgs/1xbet_promo_code_for_free_bet_welcome_bonus.html
Источник:
Kudos I enjoy reading this
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ