Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

13012 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 feb, 09:45
DavidEsone
Промокод 1win Максимум: 1W2026FREE > +500% Бонус



Промокоды на спины: Эти промокоды дают возможность бесплатно вращать определенные слоты.
На первый депозит действует бонус до 200%.
Заключать пари только на одиночные события.
1win предлагает несколько способов пополнения игрового счета:
В акции могут участвовать только новые игроки;
После того как вы зарегистрировались и ввели промокод 1win для пополнения счета и получения приветственного бонуса, вы можете начать игру. Однако, нельзя сразу вывести бонусные средства - сначала их нужно отыграть.
19 feb, 09:31
Jasonnuani
BurningWins.Rodeo delivers intense featuring fire. Push beyond challenges targeting dominance. Stay alert—all plays shifts the stakes. One shot only—straight nerve. Win big or else fall short. This is BurningWins.Rodeo—no quit.
burningwins.rodeo BurningWins.Rodeo offers fast-paced featuring fire. Race beyond obstacles for glory. Hold sharp—each step decides the outcome. No second chances—straight grit. Claim it else fall short. It’s BurningWins.Rodeo—no pause.
Source:

burningwins.rodeo
19 feb, 09:29
Jasonnuani
BurningWins.Rodeo delivers dynamic with action. Join a showdown and blaze faces off against precision. Earn big prizes across each event. Set to your next challenge?
burningwins.rodeo BurningWins.Rodeo brings dynamic loaded with adrenaline. Step into this arena while blaze faces off against strategy. Win big wins through every round. Geared for this quest?
Source:

burningwins.rodeo
19 feb, 09:22
Jasonnuani
The site delivers multiple options with easy navigation for members. Browse slots and simple engagement on all platforms. Reliable and clear; itРІР‚в„ўs designed for convenience.
https://burningwinsplay.com/ BurningWinsPlay offers various entertainment with smooth functionality for users. Check out tablles and fast action on all platforms. Trusted and clear; itРІР‚в„ўs designed for comfort.
Source:

https://burningwinsplay.com/
19 feb, 09:15
Jasonnuani
RedHot.Rodeo presents a original site for tracks and scene followers. Browse their collection of rare material sellected for visitors. Get recent songs and underground picks in one place.
https://redhot.rodeo/ RedHot.Rodeo offers a original space for tracks and style lovers. Explore their collection of exclusive material picked for audiences. Find new releases and lesser-known picks in one spot.
Source:

https://redhot.rodeo/

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ