Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

13687 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 feb, 03:23
ArchieRib
Melbet Promo Code Today India: MEL200VIP Bonus


Melbet Promo Code Free Bet No Deposit - Bonus 2026
To activate the promo code, start by visiting the official Melbet website or downloading the mobile app, which in 2026 integrates advanced features like biometric login for enhanced security and speed. Click the "Registration" button at the top, then choose your method: one-click for instant setup, by phone for SMS verification, by email for a full profile with name and password, or via social networks like Google, Telegram, or others for seamless linking. In the registration form, locate the dedicated "Promo Code" field and enter the Melbet promo code: MEL200VIP during signup to get a 200% sports bonus up to 20,000 INR or the full casino package up to 1,75,000 INR + 290 FS—exactly in uppercase without spaces. This step is crucial to unlock the enhanced bonuses, as omitting it defaults to standard offers. Complete the remaining details like country and currency, then validate via the confirmation code sent. After registration, make your qualifying deposit in the cashier section, and the bonus is credited automatically. The entire process takes less than two minutes, and in 2026, Melbet now includes a beginner progression guide to avoid mistakes. sellect your sports or casino focus during registration, though support can assist with changes later, ensuring the bonus matches your preferred playing style—especially suited for South Asian bettors in places like India or Pakistan.
Its uniqueness stems from seamless integration with Melbet's vast eSports portfolio, including bets on the Valorant Champions Tour and Dota 2 International outrights. Feedback from dedicated betting communities praises the code's effortless deployment, limited regional barriers, and compatibility with tools like bet builders and early cashouts, positioning it as a favorite for users tracking real-time odds shifts in the Asia Cup or kabaddi Pro League—especially in India and Pakistan.
The bonus amount received must b
27 feb, 03:09
Sheldonrah
кракен сайт нарк -
Backlink sales and SEO support for website promotion. Trusted links, custom strategies, transparent service.
Source:

- https://kolorit01.ru/kraken-sajt-nark.html

кракен сайт нарк
27 feb, 03:04
Sheldonrah
ссылки на кракен at -
Backlink sales and SEO support for website promotion. Trusted links, custom strategies, transparent service.
Source:

- ссылки на кракен at


ссылки на кракен at
27 feb, 02:53
ArchieRib
Melbet Free Promo Code: MEL200VIP – 20,000 INR



Melbet Promo Code 2026 - Exclusive Bonus 20,000 INR
Melbet 2026 Bonus Code: 20,000 INR for Sports
Melbet promo code: MEL200VIP to enjoy a welcome bonus for sports betting and casino worth ?2,12000, plus 290 free spins. New bettors are able to start playing with exclusive vouchers. It is very simple and quick to use a Melbet promo code. Discover exciting Melbet bonuses and promotions in India.
Accessing the Platform and Creating an Account
Bundle 4+ at 1.20+ for surges up to 1,000%. Activate in preferences; credits arrive 24 hours post-wins, suited to middleweight decisions or 2026 World Cup qualifiers.
Casino bonuses are aimed at those players who are looking for spins, cards, or jackpots. The most common offers are 100 percent match on initial deposits and free spins on the chosen slots. The precise games are typically listed; you do not get to use the spins just anywhere. You cannot change the bonus to sports after claiming it.
Finding valid Melbet promo codes in 2026 is straightforward through multiple channels. Check the "Promotions" tab on the official site for the code and event-specific offers, such as boosted odds for the 2026 World Cup. Enable email and SMS notifications in your profile for personalized reloads or loyalty rewards via the 8-level VIP program, where higher tiers offer up to 10% cashback. In-app messages under the promo section list all active offers, while ads during major events embed codes. Affiliate partners provide exclusives, and social media shares reveal user successes. Codes expire, but this one is designed for long-term use—cross-verify and act fast on limited ones. Refer friends for 30% commission on their deposits, turning code hunting into ongoing perks. Always enter the Melbet referral code MEL200VIP during registration to unlock exclusive 100% boosted welcome offers, particularly advantageous in South Asia. Bet Responsibly. If the thrill fades, access help services. Bet thoughtfully, stay connec
27 feb, 02:53
ArchieRib
Melbet Welcome Offer 2026: MEL200VIP – €130



Melbet Promo Code 2026 - Exclusive Bonus 20,000 INR
The best Melbet 2026 promo code is MEL200VIP, an exclusive VIP bonus of 200% up to 20,000 INR for betting or 1,75,000 INR + 290 free spins for casino play. The sports betting bonus provides a 200% match on your first deposit up to 20,000 INR or the equivalent in your local currency, versus 100% up to 10,000 INR without the code. Thus, a 10,000 INR deposit grants you 20,000 INR in bonus funds, for a total of 30,000 INR to wager on over 40 sports, including football, basketball, tennis, cricket, and eSports. The extra 100% offers more flexibility for pre-match or live bets, especially useful during major tournaments where odds fluctuate rapidly. In India, the Melbet promo code: MEL200VIP during registration unlocks a 200% welcome bonus up to 20,000 INR, ideal for extending play on IPL matches or international cricket series. For Pakistani users, the Melbet bonus code: MEL200VIP at signup activates a 200% boost up to 50,000 PKR, perfect for PSL or Asia Cup accumulators. Bangladeshi players can use the Melbet referral code: MEL200VIP during registration to secure a 200% bonus up to 20,000 BDT on local cricket leagues, while in Pakistan, the Melbet registration code: MEL200VIP triggers a 200% bonus up to 50,000 PKR. Pakistani bettors benefit from the Melbet promo code: MEL200VIP at signup to unlock a 200% welcome offer up to 50,000 PKR on kabaddi or cricket, and Bangladeshi users can enter the Melbet registration code: MEL200VIP for a 200% boost up to 20,000 BDT. These localized enhancements ensure the bonus aligns with popular sports and currency values in each South Asian market, making this code a versatile choice worldwide where Melbet operates, with a particular focus on India, Pakistan, and Bangladesh.
Melbet Promo Code Today ! Play with bonus coupon 2026
Accessing the Platform and Creating an Account
Exploring Melbet's Ongoing Promotions Beyond the Welcome Bonus
Exclusive MelBet Promo

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ