Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5368 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 iun, 09:58
Robertnet
Play real casino slots online free
You may also need to enter a promotional code РІ a special combination of characters that is indicated in the corresponding field when registering, at the checkout or in your Personal Account. They operate under a license and offer a comfortablle gaming environment. As a rule, it is enough to register and verify your identity to receive a bonus. If you carry out such an operation before meeting the requirements established by the administration, the bonus will expire. The algorithm for creating an online casino account includes three consecutive steps: Filling out a questionnaire on the gaming portal website. How does the no deposit bonus work. The promotion has wagering conditions for the no deposit bonus: Olympus offers a minimum bet of 2 or more; Betcity allows you to bet at odds of no more than 3, freebets are valid only a week from the date of registration. Maria Lasitskene. Just look at the ads with famous rap artists.

Source:


Play real casino slots online free


Play real casino slots online free
02 iun, 07:46
Robertnet
Casino fun game online play
In addition, wagering involves fighting against users who are hunting for bonuses. Today, thousands of Russian and foreign online casinos operate on the Internet, almost all of which offer their customers some kind of bonuses and promotions. It takes from several hours to 1 day to activate a no deposit gift. In fact, you're lucky to find a bonus that you won't find on the official Flint casino website. Get privileges and additional options for reaching a new level in the loyalty program. Unlike no deposit bonuses, the wagering requirements for these gifts are significantly softer and can be met by every player. Popular reviews. The best casinos to play for real money. But this is a good opportunity to evaluate a casino without investments. Bonus amount: 100000 RUB.

Source:


[url=https://fkmodel.com]Casino fun game online play[/url]


Casino fun game online play
02 iun, 07:36
Robertnet
Lucky star casino play online
Some players also ask how to access the mobile version of this gaming club's website. It's very important to choose a casino that offers a large catalog of games you want to play, such as slots, tablle games, and live dealer games. If a passport scan reveals that the player is under the age of majority. You can use these bonuses on most slot games. When making a deposit or is it free. The list of exceptions includes The Wish Master, Sin City Nights, Legacy of Ra, 888 Gold, and several other titles.

Source:



https://moss-auto.com
Lucky star casino play online
02 iun, 07:33
Robertnet
Play real casino games online for free
The wagering conditions are not too high, and there is enough time. Play any slot with a no deposit bonus of 33 free spins for registration. Gifts are awarded for registering, depositing funds and playing regularly. Free deposits and all currently available bonuses provided by online casinos allow you to try your luck and intuition at gambling without investing your money.

Source:


[url=https://lumberta.com]Play real casino games online for free[/url]


Play real casino games online for free
02 iun, 07:17
Robertnet
Casino roulette game online play
The latter come by e-mail, to a mobile phone by sending SMS. The percentage of the amount received depends on the status and is credited to the player in real money. They are suitablle for players in any aspiring games, but the limit is not more than one chaca. A player can receive from 5 to 50 USD per registration. This promotion is very effective in attracting newcomers, encouraging them to open an account. pHow to play and win at a no deposit casino using the bezdepozitnyi-promokod-na-bonus-v-kazino promo code. After meeting the casino's wagering requirements, you can withdraw all bonus funds to your card or e-wallet. Azino777 Casino offers all new players a no deposit bonus that can be used to play real money slots by every casino user. Casino: 1xBet Bonus amount: 150 free spins Slot: Reliquary of Ra Promo code: BEZDEPOV150 Wager: x35. User rating 4.

Source:


[url=https://lumberta.com]Casino roulette game online play[/url]


Casino roulette game online play

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ