Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5368 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 mai, 02:05
Antonioteank
Starda casino онлайн казино рейтингі
Шындығында, тіркелу жеткілікті, ал ойын клубы ойынға біраз ақша береді. Қысқаша айтқанда, Р±Т±Р» байланысты. Тіркелу кезінде СЃС–Р· алған барлық сыйлықтардың тізімін РєУ©СЂРµ аласыз. Бірнеше есептік жазба жасауға тырыспаған дұрыс, әйтпесе әкімшілік параметрге РєС–СЂСѓРіРµ тыйым салады. Интернеттегі 11 ойыншы. Мазмұны єРµТЈРµР№С‚Сѓ]тіркелу үшін депозиттік бонустар Акциялар мен лотереялар үшін бонустар Промокодтар мен купондар онлайн казино құттықтау бонустары депозиттік Р±РѕРЅСѓСЃ депозиттік Р±РѕРЅСѓСЃ депозиттік Р±РѕРЅСѓСЃ Мобильді РЅТ±СЃТ›Р° казино бонустарын РїР°Р
14 mai, 01:39
Antonioteank
Starda casino 2023 жылы онлайн казино
Танымал Playson Fruits Jokers жеміс лотереясында тегін айналдыру ретінде ойнатылады. Адал тірі казинолар да жаңа жылда сыйлықтар беруді ұмытпайды. Сонда ғана ол қаражат алуға мүмкіндік алады. Бірақ қорытынды жасау үшін алдымен келесі шарттарды орындау қажет: 1. Бәс тігу дегеніміз-берілген ақшаға белгілі бір мөлшерде ставка жасау. Бұл жағдайда құмар ойыншылардың бір тиын жұмсамай-ақ шамамен 5050 пайда табуға жақсы мүмкіндігі бар. Ойыншы негізгі параметрлерді таңдай алады және реттей алады: ставка мөлшері, белсенді сызықтар саны, АВТО айналдыру, жыл
14 mai, 00:44
AnthonyDes
Izzi Казино онлайн казинода?ы ?лкен ?тыстар
Приветственный. Давайте шаг за шагом разберем весь процесс регистрации аккаунта: от выбора сайта и знакомства с его предложениями до пополнения счета и начала игры на деньги. Что такое бездепозитные бонусы за регистрацию в казино. Для этого нужно заполнить анкету и подтвердить электронный адрес. Кoмплимeнт oт шeфa - eжeмecячнaя бeздeпoзитнaя aкция для пocтoянныx игpoкoв. Пocлe oткpутки выигpыши мoжнo вывecти нa кapту или элeктpoнный кoшeлeк, лимитa нa cуммa нe уcтaнoвлeнo.

Source:

- https://izzicasinokz.space

Izzi Казино онлайн казинода?ы ?лкен ?тыстар
13 mai, 23:25
Nathanfep
Casino-Spielautomatenspiel
kaution: Max. Aber Sie mГјssen nicht verzweifeln, weil sie sehr schwer zu finden sind. Kontrolle der Ehrlichkeit und absolute Sicherheit. Sie kГ¶nnen diesen Bonus erhalten, indem Sie einem einfachen Algorithmus folgen. Spieler mit Erfahrung verwenden Demos, um neue Wetttaktiken vorzubereiten.

Source:

- https://topcasinogermany.store/besten-sportwetten-tipps/casino-spielautomatenspiel/

Casino-Spielautomatenspiel
13 mai, 19:55
AnthonyDes
Izzi Казино лицензиялан?ан онлайн казино casinoarena KZ М?скеуде
Существует три способа активации бонусного кода: 1. Бездепозитный. Бездепы в виде фриспинов являются бесплатными вращениями в автоматах. Рублевый счет для удобства русских игроков. Казино намеренно устанавливают невыгодные условия вывода бонусных сумм. Фриспины и бездепозитные бонусы, которые иногда называют фри-кэш, по сути одно и то же бесплатное поощрение игрока. Для нее необходимо загрузить скан паспорта или другого документа, подтверждающего личность. com Все права защищены. xn--p1aikak-otygrat-bonusy-v-kazino-vulkan-strategii-i-rekomendaczii https:bonuscasino2020. Выигрыш от бонусных ставок поступает на основной счет.

Source:

Izzi Казино лицензиялан?ан онлайн казино casinoarena KZ М?скеуде


Izzi Казино лицензиялан?ан онлайн казино casinoarena KZ М?скеуде

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ