Incendiul de la fabrica de vopsele din Orăștie a fost localizat. Se evaluează impactul asupra mediului

| 13 sep, 10:13

Incendiul de la fabrica de vopsele din Orăștie a fost localizat în cursul nopții de marți spre miercuri și se acționează pentru stingerea acestuia, în paralel cu prelevarea de probe în vederea evaluării impactului pe care fumul gros, degajat în atmosferă, l-a avut asupra mediului.

"Incendiul este localizat și se acționează pentru stingerea definitivă a acestuia. Se lucrează la evaluarea impactului asupra mediului. Așteptăm rezultatele de la prelevările de probe, iar operațiunea va continua și în perioada următoare", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely.

De asemenea, inspectori ai Gărzii de Mediu și ai Companiei Apele Române se află pe teren pentru a evalua starea cursurilor de apă.

În cursul nopții de marți spre miercuri, peste 50 de pompieri militari din județul Hunedoara și echipaje sosite în sprijin din județele Alba, Gorj, Sibiu și Timiș, au acționat pentru limitarea incendiului izbucnit la fabrica de uleiuri esențiale din Orăștie.

"După 12 ore de acțiune pompierii au reușit cu spumogenul dispersat cu tunurile aflate în dotarea a 12 autospeciale să reducă suprafața de ardere de la 5.000 metri pătrați la aproximativ 100 mp. Eforturile susținute ale pompierilor au dus la reducerea ariei afectată de incendiu și stoparea propagării arderii la alte obiective de pe platforma industrială. De asemenea, volumul cantității de fum evacuat în atmosferă a fost mult diminuat", a informat Centrul Județean de Comunicare și Informare Publică Hunedoara.

O comisie de cercetare a cauzelor incendiului se va deplasa miercuri la Orăștie și va strânge probe pentru determinarea condițiilor care au generat această ardere.

Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara a amplasat în zona incendiului de la Orăștie un echipament fix în vederea monitorizării calității aerului. Operațiunea se va realiza din oră în oră, monitorizarea urmând să continue timp de o săptămână și după lichidarea incendiului.

În perioada următoare se va face o evaluare a impactului pe care incendiul l-a avut asupra factorilor de mediu, urmând a se lua măsuri în consecință.

Autoritățile recomandă, în continuare, populației din Orăștie să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului și să închidă ușile și ferestrele pentru evitarea pătrunderii fumului în locuințe.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ