INSCOP: 99% dintre români au auzit de tragedia de la Colectiv; cei mai mulți îi consideră pe patroni principalii vinovați

| 09 dec, 12:52

Un procent de 99% dintre români afirmă că a auzit de tragedia produsă la clubul Colectiv din Capitală, iar cei mai mulți dintre cei chestionați cred că patronii sunt principalii vinovați, relevă un sondaj INSCOP, realizat în perioada 26 noiembrie - 2 decembrie.

Potrivit cercetării, doar 0,8% dintre cei chestionați declară că nu au auzit de incendiul de la Colectiv, iar 0,2% au ales varianta "nu știu" sau ''nu răspund''. 

De asemenea, 34% dintre români îi consideră drept principali vinovați pe patronii localului, 23,8% au indicat firma care a organizat concertul și efectele pirotehnice, 20,1% — autoritățile locale (Primăria sectorului 4 etc.), 14,8% — autoritățile centrale (Guvern, Ministerul de Interne, ISU etc.). 

În schimb, 2,3% dintre cei chestionați consideră că vina pentru cele întâmplate aparține tinerilor care au mers la concert. 5,1% au declarat că nu știu sau nu au răspuns la întrebarea "Cine poartă cea mai mare vină pentru cele întâmplate în clubul Colectiv?". 

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul, în perioada 26 noiembrie-2 decembrie. Volumul eșantionului a fost de 1.071 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. 

Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților. Chestionarele au fost aplicate în 40 de județe și municipiul București, într-un total de 89 de localități (orașe, comune, sate).

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ