Iohannis și-a amenintat colegii - atacurile la Băsescu vor fi considerate „crimă de lezmajestate”

| 20 aug, 2014

Klaus Werner Iohannis se pare că a dus relația cu Traian Băsescu la următorul nivel, amenințându-și colegii din conducerea PNL că trebuie să uite de temele care îl vizează pe președinte și să evite atacurile la acesta, concentrându-se mai ales pe PSD.

Așadar, atacurile din PNL împotriva președintelui vor fi “crime de lezmajestate” și vor fi pedepsite aspru.

Potrivit unor surse politice liberale, vicepreședintele BPN al PNL, Teodor Atanasiu, dar și Secretarul General Marian Petrache sunt la curent cu “blatul” pe care candidatul ACL la prezidențiale l-a făcut cu Traian Băsescu, dar chiar și ei au fost surprinși de apropierea dintre cei doi politicieni.

Amenințările proferate de Klaus Iohannis la adresa colegilor săi au lăsat cu gura căscată pe mulți dintre liderii PNL, care acum cred că fuziunea cu PDL nu va funcționa din cauza relației diferite a liderilor celor două partide cu actualul președinte. În timp ce Vasile Blaga ar avea o istorie tumultoasă și o relație nefuncțională cu Băsescu, Iohannis este în stare să facă orice pentru a obține sprijinul acestuia și pentru a “fura” voturile băsiștilor.

Faptul că pe Iohannis nu îl deranjează să fie numit “candidatul lui Băsescu” este demonstrat și de lipsa de reacție a edilului Sibiului la dovezile apărute în presă că a întreținut cu atenție relația cu președintele în ultimii ani, deși a spus inițial că nu s-a mai întâlnit cu acesta de patru ani.

Iohannis a fost fotografiat recent cu mașina la Vila Lac 3, reședința președintelui, s-a văzut și s-a fotografiat cu Traian Băsescu la Sibiu în 2011, la canonizarea lui Andrei Șaguna, a fost decorat în 2011 la Palatul Cotroceni, a declarat în 2010 că a vorbit la telefon cu Băsescu „chestiuni legate de proiecte comune” și, în noiembrie 2009, a spus că a vorbit la telefon cu președintele despre numirea sa în funcția de prim-ministru al României, fiind dispus să stabilească o întâlnire cu acesta.

Așadar, dacă Iohannis va spune în continuare nu are nicio legătură cu Traian Băsescu înseamnă că pur și simplu nu are respect pentru electoratul român și dorește continuarea minciunilor. În acest moment românii au nevoie să descopere caracterul candidaților la alegerile prezidențiale, iar cel al lui Klaus Werner Iohannis este de mitoman!

Citeşte şi: Candidații Dreptei, un fel de cerc al trădătorilor?

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 aug, 2014
Gigel
E treaba omului cum se raporteaza la presedinte sau la oricine altcineva, atita timp cit o face decent. Voi il acuzati de decenta ca o crima?
21 aug, 2014
Dan
papagal
Este ca si cum daca mi-as atentiona prietenii sa nu te mai injure de mama pe FB, ar insemna ca am facut blatul cu tine papagalule. Baaaaaai, asta, respectul pentru adversarii politici, norma de conduita eleganta in politica este elementar. Numai la noi in tara lui Voiculescu nesimtirea, mojicia si joasa speta sta cu mai marii zilei la masa.
21 aug, 2014
dutenp
dutenpizdamatii

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ