Iohannis în discuțiile cu Merkel despre situația politică de la București: Am transmis că România este o țară stabilă

| 19 iun, 18:59

România este o țară stabilă, solidă, cu o economie funcțională, a transmis președintele Klaus Iohannis, luni, în cadrul discuțiilor avute la Berlin cu cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel.

"Am avut o scurtă discuție pe această temă și cred că am reușit să transmit mesajul că avem o criză în interiorul coaliției de guvernare, dar că România este o țară stabilă, solidă, cu o economie funcțională și că am solicitat celor implicați în divergențe să găsească soluții urgente, ceea ce fără îndoială se va și întâmpla", a declarat președintele Iohannis într-o conferință de presă comună cu Angela Merkel.

Întrebat de jurnaliștii germani dacă această criză de la București va afecta politica externă a României, șeful statului a arătat că nu are absolut niciun efect.

"Avem o criză politică internă, pe care am definit-o ca fiind interpartinică. Politica europeană și externă a României nu sunt influențate sub nicio formă de această criză", a asigurat președintele.

Președintele Klaus Iohannis va efectua în perioada 19-21 iunie o vizită în Republica Federală Germania.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ