Iohannis, la 97 de ani de la unirea cu Bucovina: Bucovina este o invitaţie pentru descoperirea României profunde

| 28 noi, 10:56

Bucovina ocupă un loc special în istoria naţiunii noastre şi în conştiinţa poporului român şi este "o invitaţie pentru descoperirea României profunde", a afirmat sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului menţionează că aniversarea a 97 de ani de la unirea Bucovinei cu România se suprapune anul acesta, pentru prima oară, cu 'Ziua Bucovinei', sărbătoare instituită prin legea adoptată luna trecută de Parlamentul României. 

Preşedintele reaminteşte în mesajul său că după aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării din care fusese ruptă în 1775. 

"Indiferent de contextul politic, spiritul şi identitatea românească au dăinuit pe întreg ţinutul bucovinean. Este în primul rând meritul oamenilor, care nu au contenit să gândească, să simtă şi să trăiască româneşte în pofida tuturor vitregiilor la care i-a supus istoria. Bucovina ocupă un loc special în istoria naţiunii noastre şi în conştiinţa poporului român. Este locul copilăriei şi tinereţii poetului naţional, Mihai Eminescu, dar şi spaţiul unde se află Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare şi mormintele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa. Cu oamenii săi harnici ce preţuiesc şi duc mai departe tradiţiile şi obiceiurile populare, Bucovina este o invitaţie pentru descoperirea României profunde", a scris Iohannis pe pagina de Facebook.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 noi, 19:52
munca
Afaceri acasa!
Afaceri de acasa! Oferim un sistem extra-eficient de instruire gratuita in care inveti rapid cum poti incepe afaceri de acasa. Cursul este total gratuit si te invata tot ceea ce iti trebuie pentru a sti cum sa pornesti afaceri de acasa! Cand vrei cu toata seriozitatea mai multe detalii, cauta-ne la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ