Isărescu: Mi se pare prea mult! I-am trântit telefonul în nas contabilului

| 06 mai, 2014

Mugur Isărescu s-a arătat indignat de nivelul ridicat al taxelor pe care trebuie să le suporte o firmă, povestind că i-a trântit telefonul în nas contabilului său când a aflat ce impozit pe profit trebuie să plătească firma la care este acţionar.

Ţara şi-a văzut de treabă în ultimii doi ani, a rambursat datoriile, a făcut cea mai importantă corecţie fiscală, după Grecia, acordurile au fost îndeplinite, însă condiţiile de derulare a unei afaceri nu s-au îmbunătăţit, iar corecţiile au afectat nivelul de trai al populaţiei, a declarat marţi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

'Mi se pare că a devenit chiar mai greu în ultima perioadă să faci afaceri în România', a declarat guvernatorul BNR, din postura de acţionar al unei companii ce produce vin. El s-a arătat indignat de nivelul ridicat al taxelor pe care o firmă trebuie să le suporte, însă a admis că 'cineva trebuia să plătească' pentru evoluţiile pozitive din ultimii ani.

'Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa! Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Doar pentru profit trebuia să dau peste 1 miliard (n.r. lei vechi). Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit', a spus Isărescu, referindu-se la firma la care este acţionar.

În opinia sa, reducerea impozitelor şi mărirea bazei de impozitare reprezintă soluţia de luat în considerare de autorităţi pentru crearea de locuri de muncă transparente, în condiţiile în care România are patru milioane de contributori la sistemul de asigurări sociale şi şase milioane de beneficiari.

'Reducerea contribuţiilor sociale nu e o decizie politică uşor de luat, dar percepţia mea e că va avea efecte benefice. Nu le spun eu ce să facă, spun ce trebuie', a adăugat şeful băncii centrale, amintind că atunci când impozitul pe profit a fost redus de la 40% la 25%, încasările la buget s-au dublat până la finele anului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ