Jurnalul SECRET al ELENEI UDREA: Preşedintele mi-a spus să intru!

| 07 mar, 10:19

Elena Udrea a scris un jurnal în care oferă detalii interesante despre DNA și alți politicieni. Jurnalul secret al lui Udrea i-a fost dat spre citire și lui Ion Cristoiu, care publică o parte importantă din e

Udrea povestește cum s-a sfătuit cu Traian Băsescu înainte de a ajuns la DNA și cum președintele i-a spus cum să intre în instituție fără să fie văzută. Normal, se ridică întrebarea de unde știa Băsescu de un astfel de truc și dacă nu cumva a apelat și el la această soluție cândva?

„De fapt am jucat cu DNA împotriva mea de la început. M-au chemat să declar ca martor într-un dosar cu Gheorghe Ștefan, spunînd că era de maximă urgență audierea mea. Nu s-a închis nici pînă acum. (dosarul, pînă cînd scrie Jurnalul Elena Udrea, mult după alegeri n.n). Dar eu am fost la DNA cu toată presa așteptîndu-mă acolo înainte de prima zi de campanie. (…).

Citeşte şi: Teorie INCENDIARĂ! Dezvăluiri din jurnalul Elenei Udrea și o profeție pentru Băsescu

L-a DNA m-au chemat într-o miercuri pentru vineri. Le-am spus că vin luni dimineața la ora 9, pentru că la ora 11 urma să merg la Ambasada SUA. Dar să nu cheme presa. Mi-a spus procurorul că ei nu cheamă presa, că vine singură. Dar eu știu că vine doar cînd află, de cele mai ori din interior, că vine cineva care trebuie expus public.

L-am sunat imediat pe Președinte, pentru că mi s-a părut evident că se încearcă compromiterea mea. ( …) Președintele mi-a zis că pot intra pe prin lateral, pentru a evita un scandal de presă. (..)

Am cerut prelungirea datei pînă miercuri, la ora 19. Era mai sigur ca discreție. L-am sunat pe cel care răspundea de dosar, a fost amabil, a zis că este OK. și că ne confirmăm marți. Ne-am confirmat marți, apoi miercuri urma să-l sun cu cinci minute înainte să ajung. Cînd am plecat spre ei (…) De pe drum am sunat să le spun că mă apropii. Mi s-a spus că nu pot intra prin lateral, pentru că n-a fost aprobată cererea de conducerea instituției! Am intrat prin față, pe unde era toată presa chemată. ( …) De ce presă și de ce nu am știut dinainte că nu pot intra prin lateral, cum fac mulți alții?”, scrie Udrea în jurnalul său.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 mar, 11:20
Tavi
Ai grija de batrinete acuma pina esti tinar
Cea mai noua oferta de lucru !!! Oferim curs gratuit si complet de instruire ! Succesul garantat se ascunde in ambitia noastra a fiecaruia dintre noi de a nu renunta.S-ar putea ca la batrinete sa trebuiasca sa muncesti daca nu faci ceva in plus acuma pina esti tinar. sellectam urgent dezvoltatori de prioect pentru piata nationala si mondiala.Part-time(in timpul liber 3 ore/zi) sau full-time. Cerem seriozitate maxima.Alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ