Klaus Iohannis a semnat decretul: ziua de 10 mai devine sărbătoare naţională

| 13 mai, 20:03

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea legii pentru declararea zilei de 10 mai ca zi de sărbătoare naţională, informează printr-un comunicat Administraţia Prezidenţială.

Camera Deputaţilor a decis, în luna aprilie, în calitate de for legislativ decizional, ca 10 mai să fie zi de sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice - începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelate autorităţi centrale vor organiza manifestări cu prilejul sărbătoririi acestei zile în limita alocaţiilor bugetare prevăzute, potrivit proiectului.

Alte decrete semnate de șeful statului sunt:

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea Art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură;

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă;

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2014 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la Forumul Internaţional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams-FIRST) şi la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociaţiei Transeuropene a Reţelelor din Domeniul Cercetării şi al Educaţiei (Transeuropean Research and Education Network Association- TERENA) în scopul menţinerii participării Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale;

• Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Art. 17 din Legea nr. 218 din 2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române;

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2014 pentru completarea Art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România;

• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie;

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2015 pentru reglementarea unor măsuri bugetare;

• Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general;

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 88/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

 

Citeşte şi: Klaus Iohannis se va întâlni vineri cu Papa Francisc

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ