LA LOC COMANDA! Victor Ponta: Darius Vâlcov rămâne în funcţia de ministru. Mai are o misiune obligatorie

| 16 mar, 13:04

Solicitarea de demisie din funcţia de ministru al Finanţelor a lui Darius Vâlcov va fi trimisă preşedintelui României imediat după aprobarea, în şedinţă de Guvern, a Codului fiscal şi de procedură fiscală, ceea ce înseamnă maxim miercurea viitoare, a declarat luni premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, transmite Agerpres.

El a arătat că cele două proiecte se află în circuitul de avizare, iar schimbarea ministrului de Finanţe ar însemna întârzierea acestui circuit.

Întrebat dacă a găsit un înlocuitor pentru Darius Vâlcov, Victor Ponta a susţinut că nu a avut timp să discute acest subiect.

"Nu am discutat încă, nu am avut eu când să discut cu posibilii înlocuitori, după care voi discuta şi cu preşedintele României şi în cadrul partidului şi voi face propuneri. (...) Cele două proiecte sunt plecate pe circuitul de avizare. În măsura în care se schimbă persoana ministrului trebuie să reluăm circuitul de avizare, ceea ce înseamnă încă o lună, o lună şi jumătate. Or, voi transmite demisia dlui Vâlcov, solicitarea de demisie către preşedintele României imediat după ce în şedinţa de Guvern aprobăm cele două proiecte şi pleacă spre Parlament. Nu ştiu dacă putem miercuri, dacă nu miercurea cealaltă cel mai târziu", a precizat premierul.

Ion Cristoiu PREZICE cine va fi următorul GREU POLITIC care va fi adus la DNA

Ponta a precizat că l-a anunţat pe şeful statului încă de duminică în privinţa demisiei lui Darius Vâlcov. "Imediat ce adoptăm în Guvern şi trimitem la Parlament, până atunci o să găsesc o persoană, pentru că la Ministerul de Finanţe nu pot să las funcţia goală. Tot ce înseamnă funcţionarea ţării - salarii, pensii, instituţii - depinde de semnătura ministrului de Finanţe, nu e o funcţie pe care poţi să o laşi vacantă. Şi atunci, imediat în zilele următoare, voi discuta cu posibilii miniştri, cine vrea din cei cărora le propun şi îl informez şi pe preşedinte şi după aceea şi pe dvs", a detaliat şeful Executivului.

El a adăugat că se gândeşte la un ministru de Finanţe cel puţin la fel de bun cum a fost Darius Vâlcov. "Darius Vâlcov, în aprecierea mea ca prim-ministru şi în aprecierea tuturor celor care nu sunt orbiţi de patimă politică, a fost un ministru şi e un ministru foarte bun de Finanţe. Cei orbiţi de patimă, nu am ce să le fac, şi e treaba lor", a adăugat Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 mar, 23:04
PETRE
Asta-i Ponte ! Actor la teatrul ,"Commedia dell 'Arte".(Sau Guvern braga)
Quo vadis,alegatorule ?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ