Lacul Albastru, monument al naturii, va fi introdus în circuitul turistic din Maramureş

| 24 aug, 21:01

Lacul Albastru, monument al naturii situat la poalele Munților Gutâi, în apropierea vârfului Mogoșa (565 metri altitudine), va fi introdus în introdus în circuitul turistic județean, a declarat luni primarul orașului Baia Sprie, Dorin Pașca.

"Lacul Albastru, renumit pentru culoarea albastru-verzuie, având o particularitate hidrochimică ce-l face atractiv atât pentru turiștii români și străini merită a fi promovat ca destinație turistică. Lacul e situat în vecinătatea a două cabane montane renumite pentru pârtiile de schi, iar accesul din DN 18 pe un drum lateral care comunică spre cele două stațiuni montană asigură accesul turiștilor până în marginea lacului", a spus Dorin Pașca.

Turiștii care doresc să ajungă pe jos pot folosi o potecă marcată, dar se pot orienta apelând la un panou informativ întâlnit chiar în centrul orașului Baia Sprie.

Specialiștii în geologie presupun că Lacul Albastru s-a format în perioada anilor 1919-1920 prin prăbușirea unor galerii de mină situate pe vechiul filon Domnișoara. Lacul cu o suprafață de 0,5 ha este străjuit de o pădure de gorun și pin, iar în jur lui s-a format un biotop specific. Apa lacului este puternic acidă având în conținut ioni de sulf, dar și o mineralizație sulfurată în care se regăsesc ioni de cupru care dau apei o culoare albastru-verzuie.

Lacul Albastru se află în custodia administrației Parcului Natural Munții Maramureșului, fiind considerat un bun științific care trebuie conservat. În amontele lacului se află stațiunea și lacul Mogoșa, pârtia de schi și vârful Mogoșa unde funcționează releul radioului și televiziunii publice. La o distanță foarte scurtă de lac se află stațiunea montană Șuior cu pârtiile de schi și un lac special amenajat pentru delectarea turiștilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ