Liberali de Bălăceanca

| 09 mai, 2014

Anonimul Scutar al lui Antonescu, ajuns prin nu se știe ce merite lider de grup liberal, a privit în jur la măcelul generalizat provocat de șeful său în partid și și-a zis probabil că acum ori niciodată, e momentul să ocupe o mult-râvnită poziție mai vizibilă în PNL. Altfel nu ne putem explica de ce recurge la o intoxicație și o manipulare cum nu prea s-a văzut nici măcar prin partidul pe care Vadim și-l dispută cu Funar, de ceva vreme.

George Scutaru a tras aer în piept și a ieșit cutezător în fața națiunii să-l demaște pe premierul social-democrat ce nu demult îi era încă șef, în USL. Conform ziselor liberalului, premierul Victor Ponta a avut cutezanța să-l amenințe și nu oricum cu ... duba. Ar fi însă o mică hibă strecurată în poveste. Nu numai că George Scutaru descrie cu lux de amănunte un portret de individ întunecat și încrâncenat, care îi vine mănușa mai degrabă lui Băsescu sau Antonescu, dar nici nu există martori la toată povestea.

"La final, m-am dus către premier cu textul acestei declaraţii, am văzut că unele televiziuni au dat nişte imagini, dar erau de la a doua discuţie, prima a avut loc chiar când am părăsit tribuna. Lângă premier se afla ministrul de Finanţe, moment în care premierul a luat hârtia şi a spus «bun, asta o lăsăm la o parte, văd că te-ai specializat în dube, vezi că poate te luăm noi cu duba». Am rămas stupefiat de această atitudine a premierului, mai ales că a spus-o pe un ton foarte apăsat, se vedea că era foarte iritat, sfătuindu-mă să îmi văd de alte lucruri.” a povestit pretinsa întâmplare George Scutaru.

Narațiunea, ce-i drept, denotă un real talent din partea liberalului. Mai puțin detaliul de la final. George Scutaru a rămas atât de stupefiat încât a păstrat pentru el însuși cele întâmplate pentru aproape 2 luni!

Interpelat chiar despre acest detaliu greu de digerat, povestea lui George Scutaru colapsează într-o totală fractură de logică: nu a spus până acum căci nu a avut martori, ar fi fost cuvântul lui contra cuvântului premierului. Corect până aici, dar întrebat de ce vine și povestește totuși, acum, George Scutaru declară ca nuca-n perete:

"Scuzaţi-mă, ce ar fi fost, să mă duc să îl înregistrez cu telefonul, să îl provoc?".

"Eu m-am dus să discut cu Ponta, nu m-am uitat stânga, dreapta cine este lângă mine. Dacă aveam ceva în cap, luam şi eu doi de la noi martori şi ar fi fost cuvântul unui pesedist contra cuvântului unui alt liberal. Mai era Miron Mitrea care a ieşit împreună cu premierul şi deputatul Tudose. Eu am fost înconjurat numai de pesedişti", a bâlbâit-o Scutaru, la limita coerenței.

Noi admitem sincer că n-am înțeles nici ce-și imaginează Scutaru că va obține cu o astfel de poveste cusută cu ață albă și nici cum își permite să insulte în asemenea hal logica și inteligența interlocutorilor. Probabil că la ceasuri prea înaintate pentru o relativă coerență mentală, la palat s-a pus de o nouă strategie pe genunchii prezidențiali: să-l repoziționeze electoral pe mereu zâmbitorul și amabilul Victor Ponta ca un individ coleric și conflictual. Dar poziția aceasta este ocupată de prea mult timp de Traian Băsescu, care mai nou face și schimb de ture cu Antonescu...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 mai, 2014
go Ponta...goo
este dovedit stiintific(de catre academicienii Zgonea si Nicolicea) ca liberalii de Balaceanca sunt mai prosti decat socialistii de la Gataia sau decat conservatorii de la Socola
Sultanescu si Palada(consilieri ai lui Ponta) confirma si ei...
evident,doar atunci cand au dreptul la vizitatori..
09 mai, 2014
kkmaka
MARS MA ONAIMULE SI SUGE PULA LA GHITA
BALANCEANCA E STATIUNE DE ODIHNA PE LANGA BORDELUL UNDE O SUGETI, LA GHITA TV, MA FOMISTILOR ONANISTI
09 mai, 2014
cantautor
Dle Sultanescu(consilier politic al lui PONTA si absolvent la ff de Stefan Gheorghiu)
sa inteleg ca Ponta cand afirma ceva are martori sau dovezi?
se bazeaza pe o hotarare irevocabila a unei instante?
de exemplu ca Basescu fura..
ca Mihaes e fascist...
ca Nastase a facut 4 case din ouale gainilor..
sau pur si simplu spune ce-i bagati dv pe gura...?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ