MÂNA JUSTIŢIEI ajunge la Ostaficiuc: sechestru pe locuinţa şi conturile fostului preşedinte CJ Timiş

| 22 apr, 17:43

Procurorii DNA Timişoara au pus sechestru asigurator, miercuri, pe locuinţa şi pe conturile fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Constantin Ostaficiuc, în dosarul în care este anchetat pentru finanţarea Clubului de Fotbal Politehnica, în perioada în care era patronat de Marian Iancu.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, Ostaficiuc a fost chemat luni la DNA Timişoara pentru a i se comunica faptul că este pus sub acuzare în acest dosar pentru abuz în serviciu, pentru că în perioada în care conducea administraţia judeţeană, CJ a finanţat ilegal Clubul Politehnica Timişoara, condus de Marian Iancu, informează Agerpres.

'Nu ştiu exact, la ora aceasta, în ce stadiu este operaţiunea colegilor (a procurorului de caz, n.r.). Ştiu cu precizie, însă, că operaţiunea de punere a sechestrului asigurator (pe apartament şi pe conturi, n.r.) era în curs', a declarat miercuri  Tamaş Schiffbeck, procuror-şef al DNA Timişoara.

Curtea de Conturi a stabilit că prejudiciul creat Consiliului Judeţean prin respectiva finanţare este de 9,8 milioane de lei (circa 2,5 milioane de euro).

Procurorii anticorupţie pun, practic, sechestru asigurator pe aceleaşi bunuri ale lui Ostaficiuc pe care au mai pus sechestru şi anul trecut, în dosarul Aeroportul, în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu, alături de parlamentarii (PDL) Cornel Sămărtinean (abuz în serviciu) şi Alin Popoviciu (instigare la abuz în serviciu).

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ