MÂNA LUNGĂ A JUSTIŢIEI ajunge şi în Parlamentul European: imunitatea lui Dan Nica se clatină

| 20 mar, 11:46

Preşedintele Comisiei pentru afaceri juridice din Parlamentul European, Pavel Svoboda, a transmis vineri conducerii Camerei Deputaţilor o scrisoare în care cere informaţii cu privire la practica din România în privinţa imunităţii parlamentare, informaţii care îi sunt necesare în examinarea cazului europarlamentarului Dan Nica pentru care ministrul Justiţiei a cerut ridicarea imunităţii, transmite Agerpres.

"Vă rog să ne oferiţi mai multe informaţii cu privire la practica Camerei dumneavoastră în aplicarea reglementărilor privind imunitatea membrilor săi, în special aş aprecia dacă aţi putea clarifica dacă membrilor Camerei Deputaţilor care sunt în acelaşi timp membri ai Guvernului li se aplică reglementări speciale privind imunitatea şi dacă aceste reglementări speciale continuă să fie aplicabile membrilor Camerei care au fost membri ai Guvernului pentru fapte comise în exercitarea mandatului anterior de ministru", se arată în scrisoarea lui Svoboda.

El aminteşte că Parlamentul European a primit în noiembrie 2014 o scrisoare din partea ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, prin care se solicită ridicarea imunităţii parlamentare a lui Dan Nica, fost membru al Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, în prezent europarlamentar.

CARTEA RECORDURILOR: Parlamentul nu poate anula postul de deputat al lui Gheorghe Neţoiu. Motivul e de RADIO EREVAN

"În conformitate cu Protocolul privind privilegiile şi imunităţile al UE, membrii Parlamentului European se bucură pe teritoriul statului din care provin de imunităţi recunoscute membrilor Parlamentului propriei ţări. Potrivit legii responsabilităţii ministeriale, numai Camera Deputaţilor, Senatul sau preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală împotriva unui membru al Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor", a mai scris preşedintele Comisiei pentru afaceri juridice din PE.

Secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat vineri că scrisoarea a fost analizată în Biroul permanent şi transmisă Comisiei juridice, care trebuie să elaboreze un răspuns în termen de 10 zile, după care BP va transmite răspunsul Parlamentului European.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ