Marius Budăi: România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară

| 13 oct, 18:25

Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți că Ilie Bolojan a promis stabilitate, 'dar românii au ajuns să plătească tot mai mult pentru tot mai puțin', iar acum România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară, cu un program economic credibil și cu o direcție diferită.

'Domnul Bolojan a promis stabilitate. Românii au primit scumpiri și salarii mai mici! Inflația a urcat din nou, la 6,61%. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, motorina cu peste 37%, iar salariul mediu net a pierdut 132 de lei într-o singură lună. Acesta este bilanțul politicilor promovate de domnul Ilie Bolojan: prețuri tot mai mari, putere de cumpărare în scădere și o economie sufocată de austeritate. Domnul Bolojan a promis stabilitate, dar românii au ajuns să plătească tot mai mult pentru tot mai puțin. Ni s-a vorbit despre reforme și disciplină bugetară, însă familiile simt zi de zi efectele în propriile buzunare. Facturile nu scad, chiria nu așteaptă, iar rezervorul nu se umple cu discursuri despre responsabilitate. Dacă aceasta este stabilitatea promisă, atunci întrebarea este simplă: stabilitate pentru cine?', a scris Budăi pe Facebook.

El a susținut că PSD s-a delimitat de politicile lui Ilie Bolojan tocmai pentru că nu putea gira la nesfârșit o direcție economică ale cărei costuri sunt suportate de cetățeni.

'Responsabilitatea nu înseamnă să le ceri oamenilor sacrificii fără sfârșit, ci să recunoști unde ai greșit și să schimbi măsurile care nu dau rezultate. România are nevoie de ordine în finanțele publice, dar și de investiții, locuri de muncă, consum și venituri care să le permită oamenilor să trăiască decent. Austeritatea nu poate deveni un scop în sine, iar scăderea nivelului de trai nu poate fi prezentată drept succes al reformei. Acum, România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară, cu un program economic credibil și cu o direcție diferită. Un Guvern care să își asume bugetul, guvernarea și măsuri concrete pentru redresarea economiei. Românii au plătit deja prețul austerității. Este timpul să vadă și rezultatele unei guvernări responsabile', a susținut social-democratul.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ