Mărturia unui inculpat din dosarul liberalului HOREA UIOREANU. Unde ar fi ajuns presupusele șpăgi

| 23 mar, 16:28

Jurnaliștii de la Evenimentul Zilei prezintă cele mai importante pasaje din declarația unuia din apropiații fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, liberalul Horea Uioreanu.

Este vorba de Răzvan Pop, fostul șef de cabinet al lui Horea Uioreanu, care a fost audiat în ședință secretă. Reamintim că Horea Uioreanu este judecat după ce procurorii DNA l-au acuzat de luare de mită.

În calitatea de șef de cabinet al lui Horea Uioreanu, Pop a ținut să evidențieze în fața judecătorilor existența unor șpăgi care ar fi atins sute de mii de euro, bani destinați lui Horea Uioreanu, informează evz.ro.

”Miercurea trecută, Pop a fost audiat în procesul de corupție într-o ședință cu ușile închise. În mod interesant, la începutul ședinței Pop a declarat că își menține declarațiile date la DNA, dar mai apoi a făcut o serie de afirmații care aruncă tot dosarul în cap.

În spatele ușilor deschise, Răzvan Pop a declarat că toți inculpații care sunt acuzați pentru dare de mită au știut că au dat bani pentru campania electorală.

”Toți inculpații au dat bani pentru campaniile electorale. Au fost niște propuneri pe care le-am discutat cu Pogăcean legate de plata lucrărilor pentru firma SINAI, care însă nu s-au concretizat și este posibil ca Pogăcean să fi avut reprezentarea cu ocazia acelei discuții că dă bani pentru campania electorală. Toți inculpații au dat bani pentru campania electorală”, ar fi spus Pop, potrivit evz.ro.

Vasile Pogăcean este patronul firmei de construcții Sinai SRL din comuna Iclod, județul Cluj și este acuzat că i-a dat lui Uioreanu peste 170.000 de lei pentru a solicita de la Ministerul Dezvoltării achitarea unor plăți restante pentru lucrările efectuate. Legat de relația cu Vasile Pogăcean, Pop a mai declarat că acesta ”a beneficiat de sume mai mari pentru lucrări efectuate la primării PNL. Cunosc că la una dintre alocări din cota care revenea PNL a rămas o suma 535.000 lei care a fost propusă spre alocare Primăriei ICLOD, condusă de un primar PSD, dar care avea în derulare contracte cu firma SINAI a inculpatului Pogăcean”.
Horea Uioreanu este acuzat că a primit mită de la omul de la omul de afaceri Ioan Bene și de la Vasile Pogăcean. Cei doi au fost arestați pentru aproape cinci luni de zile.

Cerea singur să poarte tehnica DNA

Răzvan Pop este finul de cununie al fostului președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu. Pop a fost prins în flagrant într-un alt dosar de corupție legat de acordarea traseelor pentru transportul de persoane, după care a fost de acord să colaboreze cu procurorii DNA. A predat chiar și agenda celebră în care erau trecute șpăgile primite de Uioreanu.

Întrebat despre cum a decurs colaborarea cu procurorii DNA și cine alegea momentele operative în care trebuia să poarte tehnică de ascultare pe el, Pop a oferit un răspuns șocant. ”După audierile mele din luna martie 2014, solicitam aceasta când apreciam că este nevoie sau când considerau acest lucru cei de la DNA”, mai dezvăluie cei de la Evenimentul Zilei.

Bani pentru campaniile electorale

Pop a mai declarat că ”centru campania parlamentară din 2012 estimez că per total am cheltuit undeva la 200.000 de lei”. Principalul martor al acuzării a mai spus că au existat cazuri în care Uioreanu juca pe cont propriu, primind bani care nu sunt evidențiați în celebra agendă. ”Menționez că Uioreanu mi-a spus că Pogăcean i-a dat 20.000 de lei. Într-o altă situație Uioreanu mi-a înmânat o sumă de bani în numerar, probabil 30.000 de lei pentru a o însoți pe mama dânsului pentru a face o depunere la bancă. Suma aceasta nu este evidențiată în tabelele pe care le-am întocmit”, notează cei de la evz.ro.

De asemenea, martorul a mai afirmat că Uioreanu i-a interzis să vină cu banii la sediul Consiliului Județean Cluj și că a existat un episod ciudat când la secretariatul lui Uioreanu o persoană a lăsat un plic în care se aflau 40.000 de lei. Cu acea ocazie, Uiorenau a dat ordin să se cumpere un bec cu lumină specială pentru a se verifica bancnotele.

”Menționez că a fost o situație în care a fost lăsată o sumă de bani la sediul CJ. Nu știam proveniența acestei sume iar Uioreanu s-a temut să nu fie o făcătură”.

În fața judecătorului, Pop a declarat de mai multe ori că banii nu erau mită ci sume pentru campania electorală, punând accent de câteva ori pe acest lucru.

În legătură cu activitatea de evidențiere a sumelor din campania mi s-a trasat anumite sarcini de către Uioreanu pe care a trebuit să le îndeplinesc. Din toamna anului 2012 am încercat ca o sumă mai mare să fie trecută într-un cont. La indicația lui Uioreanu am trecut persoane fictive, voluntari. Am arătat că la finele campaniei din 2012, din toamnă, a rămas un rest de 26.000 de euro, bani pe care i-am înmânat lui Uioreanu din care acesta pe parcursul anului următor îmi dădea diverse sume de bani pe care le-am evidențiat și în evidența pe care am întocmit-o. Au fost prea puține plăți pentru partid, dar au fost. Menționez că sumele pe care Uioreanu mi le dădea erau în euro și eu le preschimbam în lei”, a mai spus martorul.

Judecătorul și-a ieșit din fire din cauza întrebărilor avocaților

În timp ce avocații lui Horea Uioreanu îi adresau diverse întrebări lui Răzvan Pop, legate de banii trecuți în agendă, judecătoarea Alina Țopan s-a enervat teribil legate de felul în care sunt adresate aceste întrebări și a întrerupt-o pe avocata Smaranda Bara.

”Vi se pare că această persoană este judecată pentru ce a făcut? Ce să lămurim doamna avocat? Tot lămurim, asta este relevanța pe care o apreciați dvs din acest dosar, ce a făcut deșteptul de Pop Răzvan? Haideți să dezbatem să nu ne învârtim în jurul cozii. Ce-a făcut, ce n-a făcut, cui a dat sumele respective, cine le-a predat, cui a dat evidențele, tot revenim asupra aceluiași subiect, vă rog foarte mult limitați-vă la obiectul acestei cauze. Lasați cheltuiele de campanie, nu aveți decât să faceți plângere să-l judecați acolo.

În dosarul acesta se judecă alți inculpați pentru alte fapte, dacă n-ați reușit să înțelegeți obiectul acestui dosar mai citiți. Vă rog frumos haideți să nu abuzăm de timpul nimănui. Să reluați ce s-a întâmplat cu acești bani mi se pare exagerat”, a ar fi spus judecătoarea Țopan, lovind de câteva ori cu palma peste masă, semn că s-a enervat la culme.”, dezvăluie cei de la evz.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ