Medicii nu mai văzuseră aşa ceva. Oasele pacientului au fost pur şi simplu „mâncate”

| 23 mai, 2014

Cazul acestui bărbat a fost notat în manualele de medicină, pentru că rareori se întâlneşte o manifestare aşa de gravă a unei afecţiuni. Oasele lui par să fie pur şi simplu măcinate, mâncate, după cum se vede şi în radiografie.

Pacientul este din Japonia şi are 45 de ani. El suferea de o tumoare benignă pe glandele paratiroide, care a provocat stimularea activităţii acestora. Din cauza bolii, glandele lui au produs prea mult hormon paratiroidian, care controlează nivelul de calciu din organism.

Prin urmare, oasele lui au devenit foarte fragile, iar degetele de la mâini au început să se atrofieze, să se micşoreze.

Din fericire, după ce bărbatul a fost operat şi tumoarea eliminată, nivelul de hormoni paratiroidieni a revenit imediat la normal.

În prezent, cazuri aşa de grave sunt rareori întâlnite, pentru că boala este de obicei diagnosticată înainte ca oasele degetelor să fie afectate. Asta înseamnă că pacientul aşteptase foarte mult timp şi suferise înainte de a cere ajutorul medicilor.

Radiografiile sunt o procedură de rutină în cazul persoanelor bănuite de hiperparatiroidism, dar boala poate fi depistată şi în urma unor teste de sânge.

Prin urmare, în sânge va fi mai mult calciu, iar în urină mult mai puţin, pentru că hormonii vor cere rinichilor să reducă această cantitate care este în mod normal eliminată.

Hiperparatiroidismul duce de asemenea la formarea de pietre la rinichi şi la subţierea unor zone ale craniului.

Cazul a fost publicat în New England Journal of Medicine.

Sursa: Live Science

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ