Ministrul Darius Vâlcov: Vineri vom avea bugetul definitivat

| 24 noi, 2014

Proiectul de buget pe 2015 va fi finalizat până vineri şi va intra în dezbaterea Parlamentului după 10 decembrie, a anunţat luni ministrul delegat Darius Vâlcov.

"Vineri vom avea bugetul definitivat. Va fi liber până marţi, când vin Comisia Europeană şi FMI. De pe 2 până pe 10 vom pune în dezbatere acest buget şi, probabil, pe 10 decembrie, când va pleca Comisia, vom intra cu el în Parlament şi în dezbatere. Mi-aş dori foarte mult ca până la finalul sesiunii să îl finalizăm, adică undeva pe 19 decembrie cred că ne-am putea încadra cu aprobarea bugetului', a declarat ministrul delegat pentru Buget la Parlament, precizând că este sigur că parlamentarii opoziţiei vor vota documentul.

Darius Vâlcov a adăugat că prioritare vor fi investiţiile din fonduri europene şi că se iau în calcul unele măsuri suplimentare de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea TVA.

Citeşte şi:  Darius Vâlcov: Ne gândim la reducerea TVA

'Ne gândim la unele măsuri suplimentare de relaxare fiscală, dar până vineri nu le pot spune. Premierul le va comunica. Putem să ne gândim inclusiv la reducerea TVA. (...) În urma negocierilor şi discuţiilor pe care le vom avea cu FMI, e posibil la anumite produse, dar e posibil să ne gândim şi la general', a mai spus ministrul delegat pentru Buget.

Tag-uri: buget, Darius Vâlcov, TVA
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ