Ministrul Sănătăţii, despre diminuarea salariilor din sistem: 3% dintre angajaţi vor avea probleme, dar nu mari

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, că 3% dintre angajaţii din Sănătate vor avea probleme în ceea ce priveşte salariile, în sensul că acestea vor fi mai mici de la 1 martie.
Ministrul Sănătăţii a menţionat că cei afectaţi de reducerile salariale sunt cei din aparatul central, nu medicii.
"3 % cu probleme, dar nu cu probleme mari. Pentru consilieri, salariile vor scădea cu aproximativ 23%. Consilierii la cabinetul demnitarului trebui să aibă acelaşi salariu. Ajustarea s-a făcut şi la nivelul funcţiior de conducere din minister", a declarat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii susţine că în ceea ce îi priveşte pe medicii de familie, aceştia vor beneficia de creşteri, întrucât bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost mărit.
De asemenea, în ceea ce îi priveşte pe medicii specialişti, salariile acestor ar urma să crească considerabil.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
