Mircea Băsescu, în faţa instanţei: Îmi doresc să se arate dreptatea, să fiu liber, să-mi văd de treburile mele

| 23 iun, 12:00

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, s-a prezentat, marţi, la Curtea de Apel Constanţa unde se judecă contestaţia făcută de procurorii DNA la decizia Tribunalului Constanţa, de a-l cerceta, alături de Marian Căpăţână, sub control judiciar.

Curtea de Apel Constanţa judecă, marţi, contestaţia la decizia de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână.

Cei doi sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

Avocatul lui Mircea Băsescu a cerut instanţei să constate încetarea de drept a arestului la domiciliu pentru clientul său sau înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

"Am solicitat instanţei să constate încetarea de drept a măsurii preventive a arestului la domiciliu raportându-ne la decizia Curţii Constituţionale 361 publicată vineri. Decizia Curţii Constituţionale vizează neconstituţionalitatea textului 222 din Codul de Procedură Penală care nu prevede o durată maximă a arestului la domiciliu aşa cum celelalte măsuri preventive prevăd. În raportare la acest aspect şi părerea noastră este că la momentul de faţă s-ar impune încetarea de drept. În măsura în care instanţa va aprecia, am cerut şi înlocuirea cu controlul judiciar, măsură oportună la acest moment. În subsidiar am cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar. Instanţa a rămas în pronunţare",  declara avocatul lui Mircea Băsescu, Constantin Gudu, săptămâna trecută.

Marţi, înainte de şedinţa de judecată, Mircea Băsescu a spus că vrea să se facă dreptate.

"Totdeauna am avut speranţe. Orice decizie a instantelor este normala, nu pot sa o contest sau o voi contesta, dar pe căile legale, normale", a spus fratele fostului preşedinte.

Întrebat  ce decizie crede că va lua instanţa şi ce şi-ar dori, Băsescu a spus: "Eu mi-aş dori să se arate dreptatea, să fiu liber, să-mi vad de treburile mele."

Tribunalul Constanţa a decis, săptămâna trecută, că Mircea Băsescu poate fi judecat sub control judiciar în dosarul privind banii pe care i-ar fi primit de la familia lui Sandu Anghel, hotărârea nefiind definitivă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ