ULTIMĂ ORĂ. Mircea Băsescu rămâne în arest

| 31 iul, 2014

Curtea de Apel Constanţa a respins cererile formulate de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Mircea Băsescu şi Marian Adrian Căpăţână au atacat, prin contestaţie, decizia Tribunalului Constanţa, din 25 iulie, care le-a respins celor doi inculpaţi cererile de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a susţinut că vrea arestul la domiciliu pentru a putea studia dosarul în care este anchetat şi a se putea apăra.

Cererile celor doi inculpaţi de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu au fost făcute după ce, anterior, magistraţii au respins solicitările acestora de punere în libertate şi plasare sub control judiciar.

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de către procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Cei doi au fost arestaţi preventiv pe 20 iunie în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice mai multe înregistrări în care fratele preşedintelui recunoştea că a primit bani.

Potrivit DNA, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia (Florin Anghel) i-a remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Căpăţână, în schimbul promisiunii acestuia că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ