Mircea Geoană: Putem anticipa o guvernare PNL, în alianţă cu formaţiuni mici sau medii

| 13 ian, 11:34

Senatorul Mircea Geoană a declarat, miercuri, că viitorul Guvern va fi unul politic şi anticipează o alianţă între PNL şi partide mici sau medii, din care să facă parte şi PSRO.

Mircea Geoană spune că viitorul Executiv va fi un Guvern politic. "Nu ai cum să duci pe o perioadă lungă de timp o formulă oarecum inedită şi care nu are capacitatea de a rezista politic un mandat întreg. Deci va fi probabil o alianţă de partide. Ţinând cont de faptul că preşedintele României este, cel puţin înainte de a deveni preşedinte, de o anumită culoare politică, putem anticipa o guvernare care să aibă PNL-ul ca forţă politică principală, în alianţă probabil cu alte formaţiuni de talie mică sau medie. Cam aceasta este prognoza mea, un Guvern politic într-o coaliţie de partide, care sper să depăşească limitările şi limitele pe care le-am avut în alianţele de până acum", a declarat Geoană, la RFI.

"Sper să nu mai asistăm la un fel de amestec incert de ideologii. Vreau să văd o majoritate în care într-adevăr stânga şi dreapta şi aici mă refer la PSRO să poată să aibă o guvernare coerentă, în care cei de dreapta să-şi apere interesele în mod explicit, cei de stânga cum e cazul PSRO, să reprezentăm publicul nostu, dar fără să ne mai amestecăm ideologiile, doctrinele, crezurile politice, pentru că până la urmă, vremurile sunt atât de complicate, încât nimeni nu are soluţia magică pentru România sau pentru lume, într-un an şi în ani extrem de complicaţi, de reaşezări globale, de reaşezări economice, de reaşezări strategice, de reaşezări tehnologice. Avem nevoie să punem oamenii cei mai buni pe care-i poate furniza această ţară", a mai spus preşedintele PSRO.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ