Mircea Purcaru (ALDE): Guvernul propus de Cioloş este un club exclusivist în care dictează companiile cu capital străin

| 16 noi, 14:36

Co-preşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, a declarat că dacă Guvernul Cioloş va fi validat de către Parlament România intră sub un risc major de 'predare necondiţionată în mâinile capitalului străin', potrivit Agerpres.

El a afirmat că prin nominalizările de miniştri din cabinetul Dacian Cioloş s-au îndeplinit previziunile marelui economist de origine română Anghel Rugină, care a spus că România va ajunge să fie condusă de un guvern al multinaţionalelor. 

'Prin nominalizările de miniştri făcute pentru a face parte din Cabinetul condus de Dacian Cioloş s-au îndeplinit exact previziunile marelui economist de origine română Anghel Rugină, care a spus că România va ajunge să fie condusă de un guvern al multinaţionalelor. Guvernul propus de către Cioloş este un club exclusivist, în care dictează marile companii cu capital străin. Capitalul autohton, sub masca luptei împotriva corupţiei, a fost pur şi simplu anihilat, în favoarea capitalului străin, care nu rămâne în România, ci este repatriat', a declarat printr-un comunicat de presă transmis luni, Mircea Purcaru, co-preşedinte ALDE Arad. 

El a spus că ALDE nu acceptă 'ca nişte grupuri de sub 1% din electorat să instaureze o nouă ordine'. 

"Abia acum ar fi momentul ca românii să nu mai iasă în stradă manipulaţi, ci împotriva manipulării. ALDE însă nu cheamă oamenii în stradă, pentru că respectă Constituţia României, dar nu acceptă ca nişte grupuri de sub 1% din electorat să instaureze o nouă ordine. ALDE vrea doar ca democraţia reprezentativă să fie respectată, vrea doar să avem un stat cu adevărat de drept, în care să primeze cu adevărat nu interesul, ci dreptul cetăţeanului. Tragem un semnal de alarmă pentru parlamentarii României, care, chiar dacă Guvernul Cioloş va fi validat, vor putea înăbuşi din faşă orice iniţiativă care ar putea fi împotriva interesului naţional', a conchis Mircea Purcaru, co-preşedinte ALDE Arad.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ