Mircovici: Regulamentul Camerei Deputaţilor va fi clarificat în cazul solicitărilor Justiţiei

| 10 iun, 17:59

Regulamentul Camerei Deputaţilor urmează să fie completat pentru clarificarea procedurii ce ar urma să fie aplicată în cazul solicitărilor din partea Justiţiei.

 

"Modul în care se interpretează ceea ce s-a întâmplat ieri legat de votul asupra cererii privind începerea urmăririi penale a premierului. (...) Nu există în Regulamentul Camerei Deputaţilor o prevedere expresă, există doar prevederea generală. Practic, trebuia să existe şi o precizare în legătură cu ce se întâmplă în cazul în care cererea procurorului general nu îndeplineşte condiţiile pentru ca deputaţii din Comisia juridică să îşi dea avizul, să existe un raport favorabil şi poate să existe situaţia care a fost ieri pentru raport nefavorabil', a explicat secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, la finalul şedinţei Biroului permanent, potrivit Agerpres.

El a adăugat că Biroul permanent a hotărât ca solicitarea de completare, venită din partea PSD, să se trimită la Comisia de regulament pentru o săptămână.

"Este o situaţie sensibilă care poate genera discuţii. Liberalii au zis că studiază varianta de a ataca la CCR modul în care s-a supus la vot raportul Comisiei juridice şi nu cererea procurorului general şi, pentru a se evita pe viitor astfel de situaţii, urmează ca Regulamentul Camerei Deputaţilor să fie completat cu o astfel de prevedere: ce se întâmplă în situaţia în care una este cererea procurorului, ea nu întruneşte numărul de voturi în Comisia juridică şi cum anume se procedează pe etape până la capăt pentru a nu fi discuţii, mai ales atunci când e vorba de persoane care în mod evident au o explozie în opinia publică şi e firesc să fie aşa", a spus Mircovici.

Discuţia a intervenit în contextul în care deputaţii Puterii şi cei ai Opoziţiei s-au contrazis marţi în plen în legătură cu procedura ce urma să fie aplicată în cazul solicitării Justiţiei în privinţa premierului Victor Ponta. Deputaţii au avut o dispută pe tema tipului de document care trebuie supus votului, respectiv cererea procurorului general sau proiectul de hotărâre al Camerei privind respingerea începerii urmăririi penale a lui Victor Ponta.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ