Misiunea tehnică a FMI și CE sosește marți la București

| 19 mai, 08:22

O misiune tehnică a Fondului Monetar Internațional (FMI) și Comisiei Europene sosește marți la București pentru discuții tehnice referitoare la Codul Fiscal și la stadiul implementării măsurilor cuprinse în programul cu cu cele două instituții financiare internaționale.

Misiunea FMI și CE urmează să se încheie în 26 mai.

'Este o misiune tehnică și eu sper să fie o misiune cu succes la final, astfel încât să putem readuce în discuție programul cu FMI, Comisia Europeană și cu Banca Mondială. Am avut chiar săptămâna aceasta la Bruxelles o participare la Consiliul de Miniștri ai Finanțelor, ECOFIN, unde am reiterat faptul că România este angajată ferm în a-și readuce în discuție acest program și a-l închide cu succes în septembrie", a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, în 15 mai.

El a precizat că scopul misiunii tehnice este acela de a discuta fiecare măsură din Codul Fiscal pe bază de argumente, însă a subliniat că România are nevoie de relaxare fiscală.

Temele asupra cărora România nu a căzut de acord în cadrul discuțiilor anterioare cu instituțiile financiare internaționale sunt legate de rezolvarea problemelor la complexurile energetice Oltenia și Hunedoara și de liberalizarea pieței gazelor, însă în ambele cazuri s-au făcut progrese, iar discuțiile vor fi reluate începând de marți cu misiunea tehnică a FMI, CE și BM care sosește la București.

"Aspectele asupra cărora nu s-a căzut de acord, în acordul discuțiilor anterioare, au fost cele legate de rezolvarea problemelor la CE Oltenia și Hunedoara și de liberalizare a pieței gazelor. În acest caz s-au făcut progrese, le vom discuta cu reprezentanții misiunii și le vom anunța ulterior", a declarat luni Alexandra Cojocaru, director în cadrul Ministrului Finanțelor Publice.

Actualul acord al României cu Fondul Monetar Internațional urmează să se încheie în luna septembrie a acestui an.

Tag-uri: acord FMI, CE, FMI
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ