Mugur Isărescu, avertisment pentru Guvern: S-a dat prea mult, nu s-a ţinut cont de cât poate să ducă economia

| 05 iun, 14:34

Guvernatorul BNR lansează un nou avertisment pentru Guvern. S-a dat prea mult, nu s-a ţinut cont de cât poate duce economia, iar asta ne va costa pe viitor, spune Mugur Isărescu. Acesta a vorbit despre riscurile din economia românească şi a amintit din nou efectele negative ale ordonanţei lăcomiei.

„Acest ritm de creştere impresionant pe care l-a consemnat economia României și care a contribuit la diminuarea decalajului față de media UE a fost asociat cu creşterea importanta a consumului, în dauna investițiilor, mai ales a celor publice. E bine că avem creştere economică, dar să vedem cum o obținem și cum putem să o menținem. Dacă continuă cu această tendință, mai devreme sau mai târziu trebuie să facem o corecție, care costă”, a spus Mugur Isărescu..

„Toată lumea știe că dacă stimulezi cererea, stimulezi și producția. Problema e dozajul, cât stimulezi. Asta știe toată lumea, stimulezi cererea și o să ai creștere de producție. Dacă stimulezi prea mult, nu ții cont de cât poate da economia, nu faci evaluări, studii de impact, ce va rezulta e că dai de lucru economiei, dar mai mult altor economii, prin importuri, și e ca o foiţă de turnesol echilibrul extern. Ne putem amăgi, dar dacă vrem să ştim, ştim că s-a dat prea mult, nu s-a ţinut cont de cât poate să ducă economia şi aşa te duci la dezechilibre externe”, a spus guvernatorul BNR. El a dat ca exemplu OUG 114: „Adoptată fără consultarea prealabilă a BNR, fără negocieri, discuții cu industria bancară și mai ales cu BCE, a reprezentat un risc sever la adresa stabilității financiare, prin afectarea mecanismului de transmisie a politicii monetare și impactul material semnificativ asupra sistemului bancar”.

hipo.rohipo.ro
Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ