Năstase: Toate scandalurile pe retrocedări sunt legate de aplicarea unei legi promovate în 2005 de Monica Macovei

| 10 dec, 15:08

Fostul premier Adrian Năstase a declarat joi că toate scandalurile legate de retrocedarea unor terenuri au legătură cu o lege promovată în anul 2005 de Monica Macovei.

Prezent joi la Parchetul General, unde a fost audiat ca martor în dosarul Mineriadei din iunie 1990, Adrian Năstase a fost întrebat de jurnaliști cum comentează reținerea lui Remus Truică, fost șef al Cancelariei prim-ministrului, într-un dosar legat de retrocedări ilegale.

"Nu pot să comentez foarte mult. Cred că ar trebui să reflectăm cu toții, unii mai mult decât alții, la efectele legii din 2005 privind reforma în materia retrocedărilor și să vedem dacă nu cumva acel punct de plecare nu a fost cel care a determinat tot felul de demersuri, unele dintre ele absolut aberante, zeci de mii hectare și toată povestea cu drepturile litigioase. Sigur că putem să rămânem la faptul cotidian, la deciziile procurorilor, dar o gândire mai atentă ar trebui să se orienteze pe această lege, care a fost promovată de Monica Macovei în 2005 și care a schimbat structurile din domeniul justiției și structurile din domeniul proprietății. (...) Toate scandalurile pe retrocedări sunt legate de aplicarea unei noi legi în acest domeniu, care a fost asumată prin răspundere în fața Parlamentului în 2005, lege care a fost promovată de Monica Macovei", a spus Năstase.

Fostul premier a arătat că Remus Truică a avut afaceri și înainte și după ce acesta a plecat din Guvern, în niște condiții pe care "nu poate să le judece", pentru că nu le cunoaște.

"Soluția în România nu este să alergăm după niște persoane și eventual să identificăm vinovați, chiar dacă este și aceasta o procedură firească. Sunt lucruri mai grave, mai importante, care ar trebui să își găsească soluția. V-am dat un exemplu cu legea privind proprietățile. Spre deosebire de toate celelalte țări din est, noi am scos la mezat și am creat formule care au spoliat statul, încercând să reparăm eventual niște greșeli ale trecutului, iar unii s-au folosit de aceste lucruri", a adăugat Adrian Năstase.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ