Nazare, PNL: România PIERDE 2 miliarde de euro din fondurile europene pentru transport

| 08 iul, 15:34

Vicepreşedintele PNL Alexandru Nazare atrage atenţia că România pierde 2 miliarde de euro din fondurile europene pentru transport, iar din fondurile europene alocate pentru acest domeniu au fost cerute în 2015 la decontare 14 milioane de euro, transmite Agerpres.

 

"În loc să participe la inaugurarea autostrăzii de la Nădlac premierul Ponta ar trebui să îşi facă timp pentru a vedea camioanele care stau blocate pe centura Bucureşti sau pe Sibiu-Piteşti, autostrada care se surpă lângă Sibiu pentru că a fost inaugurată la presiunile sale în campania electorală sau lucrările care stagnează pentru autostrada dintre Lugoj şi Deva. Degeaba inaugurăm trecerea pe autostradă dintre România şi Ungaria dacă nu avem funcţional întreg coridorul de transport dinspre Constanţa spre graniţa de vest, gâtuind astfel dezvoltarea economică a României. Premierul Ponta este direct responsabil pentru modul dezastruos în care au fost gestionate proiectele de autostrăzi în ultimii 3 ani", a declarat Nazare, potrivit unui comunicat de presă.

Deputatul liberal semnalează faptul că în primele şase luni ale anului fondurile europene pentru transport au fost utilizate în proporţie de sub 1%.

"Din cele 4,3 miliarde de euro fonduri europene pentru transport alocate în perioada 2007-2013 pentru anul acesta ţinta era să fie cheltuite 1,3 miliarde de euro, din care aproape 600 de milioane de euro pentru autostrăzi şi drumuri naţionale, 400 de milioane pentru căi ferate, 200 de milioane pentru metrou, 50 de milioane pentru domeniul naval şi 40 de milioane pentru modernizarea aeroporturilor. Bilanţul primelor 6 luni arată însă că CNADNR abia a cheltuit 5,5 milioane de euro, iar CFR 4,8 milioane de euro. În aceste condiţii pierderile la sfârşitul anului vor fi de aproximativ 2 miliarde de euro", a conchis Alexandru Nazare.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ